Băsescu atacă la CC legea care prevede că patrimoniul universităţilor private revine fondatorilor

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, vineri, Curtea Constituţională cu privire la o modificare a Legii educaţiei naţionale care instituie un nou regim utilizare a patrimoniului universităţilor particulare, în sensul obţinerii acordului fondatorilor instituţiilor de învăţământ.

178 afișări
Imaginea articolului Băsescu atacă la CC legea care prevede că patrimoniul universităţilor private revine fondatorilor

Băsescu atacă la CC legea care prevede că patrimoniul universităţilor private revine fondatorilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Legea aflată la promulgare şi contestată de şeful statului la CC este iniţiată de deputatul Cătălin Croitoru şi senatorul Petru Filip, foşti parlamentari democrat-liberali care au trecut la PSD.

"Astfel, prevederea conţinută de legea transmisă spre promulgare, potrivit căreia patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare este proprietatea privată a fondatorilor şi nu a persoanei juridice, constituie o îngrădire a dreptului de proprietate asupra propriului patrimoniu al acestor instituţii de învăţământ superior, ca persoane juridice. În acelaşi timp, prevederile potrivit cărora dispoziţia asupra patrimoniului instituţiei de învăţământ superior este condiţionată de acordul fondatorilor, limitează dreptul de dispoziţie, ca parte componentă a dreptului de proprietate al persoanei juridice", susţine preşedintele Traian Băsescu, care menţionează că în Constituţie se menţionează că "proprietatea privată este garantată în mod egal de lege, indiferent de titular".

În plus, şeful statului menţionează că modificarea legislativă încalcă în fapt principiul constituţional al autonomiei universitare.

Senatul a adoptat, în aprilie, o iniţiativă legislativă care prevede că, în caz de dizolvare, lichidare sau desfiinţare, patrimoniul instituţiilor de învăţământ superior particulare şi confesionale particulare revine fondatorilor.

Proiectul privind modificarea şi completarea Legii 1/2011, a educaţiei naţionale, care îi are ca iniţiatori pe senatorul Petru Filip şi pe deputatul Cătălin Croitoru (PDL), a întrunit 68 de voturi "pentru", şapte voturi "împotrivă" şi 21 de "abţineri".

Iniţiativa legislativă a fost dezbătută de Senat în calitate de Cameră decizională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici