Băsescu: Atenţionez sindicatele, poliţia e o structură piramidală ce nu poate avea dublă comandă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că a început "o abordare de tip târg", afirmând că modul în care acţionează şi în care se tolerează activitatea unora dintre liderii sindicali în interiorul structurilor Poliţiei nu are nimic în comun cu organizaţiile piramidale.

55 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Atenţionez sindicatele, poliţia e o structură piramidală ce nu poate avea dublă comandă

Băsescu: Atenţionez sindicatele, poliţia e o structură piramidală ce nu poate avea dublă comandă (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

"Mai este un lucru pe care l-am întâlnit în discuţii în ultimul timp. Marea problemă a celor cu care am discutat şi care într-un fel sau altul reprezentau poliţişti, poliţişti de frontieră, era ce face statul pentru ei. Nu vreau să parafrazez citate sau oameni politici celebri, dar a început să dispară ideea că prima obligaţie este a ta, servant al MAI către misiunea ta şi abia a doua întrebare este «Bun, în condiţiile în care îmi fac misiunea, ce face statul pentru mine?». A început o abordare de tip târg şi aici atenţionez şi organizaţiile sindicale. Modul în care acţionează şi în care se tolerează activitatea unora dintre liderii sindicali în interiorul structurilor poliţiei nu are nimic în comun cu organizaţiile piramidale", a declarat Traian Băsescu.

El a precizat că Poliţia e o structură piramidală "care nu poate avea dublă comandă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici