Băsescu: Îi mulţumesc lui Maior că a rezistat la orice fel de încercare de se influenţa numirile în SRI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, după şedinţa de bilanţ a SRI, că îi mulţumeşte directorului Serviciului, George Maior, că a rezistat la orice fel de încercare de a se influenţa din afara serviciul numirile la nivelul acestei instituţii.

14 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Îi mulţumesc lui Maior că a rezistat la orice fel de încercare de se influenţa numirile în SRI

Băsescu: Mulţumesc lui Maior că a rezistat la orice fel de încercare de se influenţa numirile în SRI (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Potrivit şefului statului, modernizarea "rapidă şi temeinică" a SRI a fost posibilă pentru că nu a putut fi influenţată, prin numiri, de oameni politici, de partide.

Băsescu a subliniat că, din 2004, de când este preşedinte, nu a acceptat niciun fel de intervenţie în numirile la nivel judeţean sau central în serviciu.

"Domnul Maior vă poate confirma că niciodată nu i-am cerut nici măcar numirea unui ofiţer undeva într-un judeţ sau altul, darămite să-i cer vreodată numirea unei şef de secţie sau a unui om din conducerea serviciului", a spus el.

Preşedintele a opinat că oamenii politici ar putea să privească la evoluţia pozitivă a unui serviciu mare, în condiţiile în care nu şi-au exercitat influenţa asupra numirilor la nivelul acestuia.

"Îi mulţumesc domnului Maior că a rezistat la orice fel de încercare de a se influenţa din afara serviciului numirile", a mai spus Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici