Băsescu: Mizez pe o creştere cu cel puţin 300.000 de electori în urma actualizării listelor. Le voi trânti uşa în nas celor care vin să mă recenzeze

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că mizează nu pe o reducere, ci pe o creştere cu cel puţin 300.000 a numărului cetăţenilor cu drept de vot la data de 29 iulie, dacă Guvernul va face corect şi legal actualizarea listelor electorale.

2492 afișări
Imaginea articolului Băsescu:  Mizez pe o creştere cu cel puţin 300.000 de electori în urma actualizării listelor. Le voi trânti uşa în nas celor care vin să mă recenzeze

Băsescu: Mizez pe o creştere cu cel puţin 300.000 de electori în urma actualizării listelor. Le voi trânti uşa în nas celor care vin să mă recenzeze (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

"Paradoxul este că va fi un număr de electori mai mare. Datorită celor care au împlinit 18 ani, sunt mai mulţi decât cei care au decedat în acest interval. Bun, deci surprizele vor fi mari dacă actualizarea se face corect. Eu mizez pe o creştere a numărului de electori, cetăţeni români cu drept de vot, indiferent unde s-ar afla ei, cu cel puţin 300.000”, a afirmat Băsescu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la sediul său de campanie, adăugând că aceasta ar însemna un procent şi mai mic de participare la referendum.

De asemenea, el a făcut un apel la premierul Victor Ponta, ministrul de Interne Ioan Rus, secretarul de stat pentru administraţia locală, Victor Paul Dobre şi la chestorul-şef de la Evidenţa Populaţiei să facă în mod legal actualizarea listelor electorale, aşa cum a cerut Curtea Constituţională prin adresa transmisă Guvernului în data de vineri 3 august, nu să facă un recensământ abuziv.

"Orice altă abordare în raport cu solicitarea CC înseamnă mistificare, fals, abuz (...) Deocamdată nu a început această mistificare, e doar anunţată public. Eu sper că oamenii aceştia îşi vor reveni în ceea ce priveşte legalitatea pentru că legea ne spune cum se actualizează listele", a subliniat Băsescu.

El a arătat că potrivit legii, actualizarea listelor electorale se face prin contactarea de către Guvern a instituţiilor, nu prin 'numărători pe coclauri şi prin vecini, apelând la nea Vasile şi la nemţi", aşa cum a afirmat ministrul de Interne.

"Actualizarea nu se face trimiţându-l pe nea Vasile, potrivit legii. L-aţi văzut pe ministrul Rus, responsabil de cifra care se transmite înainte de începerea referendumului, ieri chema nemţi. Trebuie să îi spun că niciodată nu vor veni nemţii să facă ce trebuie să facă autorităţile românii. Aseară îl căuta pe nea Vasile să îl trimită pe coclauri. Ce te faci în satele de munte, unde sunt aşezate, hăt, pe coline, casele din kilometru în kilometru. Cred că acolo se duce însuşi Rus în satele din Carpaţii Orientali şi Dobre în satele din Carpaţii Occidentali şi iau la picior casele de pe coasta de deal", a spus Băsescu.

El a arătat că "le va trânti uşa în nas" celor care vor veni să îl recenzeze în această perioadă.

Băsescu a menţionat că Guvernul trebuie să apeleze la primării şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie pentru a-i radia din liste pe cei decedaţi şi pe aceia care au renunţat la cetăţenia română până la 29 iulie, să-i includă pe cei care au împlinit vârsta de 18 ani şi pe aceea care au dobândit cetăţenia română.

De asemenea, potrivit lui Băsescu, Guvernul trebuie să îi scoată din liste pe condamnaţii la închisoare cu drepturile electorale suspendate până la 29 iulie şi să îi reînscrie pe aceia care şi-au ispăşit condamnarea, dar şi să ia legătura prin Ministerul Sănătăţii cu spitalele de specialitate pentru a avea un număr al celor cu stare mentală care nu le permite să voteze.

Potrivit preşedintelui suspendat, legea prevede şi un termen de cinci zile pentru aceste măsuri de actualizare a listelor electorale.

"Aş vrea să am un comentariu şi despre adresa pe care CC a transmis-o Guvernului. Practic, se cere actualizarea până la 29 iulie. Actualizarea trebuia făcută conform legii până la maxim cinci zile de la data stabilirii referendumului. Asta înseamnă că dacă pe data de 6 iulie s-a stabilit data referendumului, listele electorale trebuie să cuprindă situaţia de la 11 iulie. E în regulă, dacă este o cerere a Curţii Constituţionale, aceasta nu poate fi contestată şi trebuie îndeplinită, dar îndeplinirea acestei solicitări trebuie să ţină simetric cont de timpul dat de lege pentru actualizarea listelor electorale atunci când se stabileşte data referendumului. Termenul dat de lege este cinci zile, asta înseamnă că în mod normal preluând informaţiile de la instituţii, Guvernul poate actualiza listele în termen de 5 zile de la data solicitării, pentru că ăsta este termenul dat de lege. Mă rog, au şansa de a o face până pe 29 august, dar pregătirea falsului, a falsificării listelor electorale prin recensământ în care fiind perioadă de vacanţă destui cetăţeni sunt plecaţi şi alte vreo trei milioane sunt în străinătate, mi se pare unul dintre cele mai mari blufuri. Această abordare care a devenit publică ieri cu recensământul este de natură să descalifice total România", a mai spus preşedintele suspendat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici