Băsescu s-a cazat la un hotel din Gura Humorului

Preşedintele Traian Băsescu s-a cazat, vineri după-amiază, la Hotelul "Best Western" din Gura Humorului, după care a băut o cafea împreună cu soţia sa, cu autorităţi locale şi cu parlamentari PDL de Suceava, în holul unităţii de cazare.

66 afișări
Imaginea articolului Băsescu s-a cazat la un hotel din Gura Humorului

Băsescu s-a cazat la un hotel din Gura Humorului (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unor surse locale, Băsescu va lua parte, sâmbătă după-amiază, la un spectacol care va fi organizat în centrul oraşului Gura Humorului, intitulat "Hristos a Înviat" şi susţinut de Grupul "Balada", iar în cursul serii va asista la Slujba de Înviere de la Mănăstirea Humorului.

De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă va vizita mai multe mănăstiri, iar duminică este aşteptat să participe la sfinţirea oului gigant amplasat în centrul municipiului Suceava, după care va pleca la Constanţa, unde va asista la concertul lui Goran Bregovic.

Conform surselor citate, în cursul zilei de sâmbătă ar urma să ajungă în judeţul Suceava şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu.

Şeful statului a ajuns la Voroneţ vineri, în jurul orei 15.00, cu un elicopter care a aterizat pe heliportul de lângă mănăstire, iar la sosire soţia preşedintelui a împărţit flori jurnalistelor.

Întrebat cât va rămâne în Bucovina, preşedintele a spus că va sta în zonă până duminică, iar până atunci va merge în vizită la socrii săi, în municipiul Suceava, precum şi la mănăstiri.

Preşedintele a mai spus că în noaptea de Înviere va merge la o mănăstire, fără a preciza care va fi aceasta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici