Băsescu: Salariile şi pensiile mici trebuie să crească chiar şi în perioada de criză (Video)

Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică, la Congresul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Publică "Publisind", că salariile şi pensiile mici nu vor fi afectate şi va trebui găsită o formulă să fie uşor ridicate chiar şi în această perioadă de criză.

17 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Salariile şi pensiile mici trebuie să crească chiar şi în perioada de criză (Video)

Preşedintele Traian Băsescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Şeful statului a menţionat că în urma negocierilor cu FMI a fost acceptat punctul de vedere al Fondului potrivit căruia România va avea o creştere economică negativă de minus 4% din PIB.

"Decizia politică a fost să ne pregătim pentru ce este mai rău", a spus Băsescu, precizând că aceasta implică reducerea veniturilor bugetului de stat cu diferenţa între estimarea iniţială de creştere economică cu 2,5 şi estimarea FMI de minus 4%, adică 6,5%.

El a adăugat că s-a decis ca această diferenţă să implice o reducere de 1,1 la sută a cheltuielilor din sistemul public. Şeful statului a menţionat însă că aceasta nu poate afecta investiţiile, rămânând astfel zona salarială şi a cheltuielilor materiale ale instituţiilor.

Preşedintele a explicat că aceasta se poate realiza fie prin îngheţarea salariilor funcţionarilor publici şi contractuali şi, în timp, o aşezare a sporurilor la 30% din salarii, de la categorie la categorie, fie prin reducerea cu 5% a numărului de funcţionari existenţi.

Video Stirileprotv.ro

Băsescu a menţionat că modalitatea de aplicare va depinde de modul de negociere cu sindicatele.

"Ce nu poate fi afectat sunt salariile mici. Va trebui să se găsască o soluţie pentru creşterea acestora în perioada următoare", a spus Băsescu, menţionând că acest lucru este valabil şi pentru pensiile mici.

Preşedintele a mai spus că declaraţia sa este "un semnal de asumare". "Nu vreau să spun că acei băieţi răi au negociat, iar eu nu am ştiut (...) Am ştiut şi astea au fost soluţiile", a precizat Băsescu.

Şeful statului a precizat că cei circa 3,2 milioane de angajaţi care produc fie în sfera industrială, fie în zona serviciilor ţin, prin taxele pe care le plătesc, tot sistemul public şi toată zona bugetară.

"Avem acest dezechilibru, va trebui să facem faţă. Avem nevoie de o minimă solidaritate", a adăugat Băsescu.

În acelaşi context, preşedintele Traian Băsescu a menţionat că România şi-a luat măsurile de care avea nevoie pentru ca criza economică să nu producă derapaje sociale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici