Becali a apelat la o persoană care cunoştea mediul hoţilor de maşini

Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a apelat la o persoană care cunoştea mediul hoţilor de maşini, respectiv la Nicuşor Dumitraşcu, pentru a-şi recupera autoturismul furat, susţine un avocat.

171 afișări
Imaginea articolului Becali a apelat la o persoană care cunoştea mediul hoţilor de maşini

Becali a apelat la o persoană care cunoştea mediul hoţilor de maşini (Imagine: Mediafax Foto)

Cele trei persoane care ar fi fost sechestrate pentru că au furat autoturismul lui Gigi Becali sunt Ştefan Mărgean, Adrian Stan şi Nicolae Tinel, care ar fi fost inculpate în cazuri similare, susţine avocatul citat.

Potrivit sursei, la dosar există o serie de interceptări privindu-l pe interlopul Alexandru Ion, zis Sandu Geamănu, care ar fi fost "luate dintr-un alt dosar". În noaptea de 22 spre 23 decembrie 2008, Sandu Geamănu şi un alt individ "au pătruns fără drept în locuinţa unei persoane unde, folosind obiecte contondente şi arme albe, au agresat locatarii (majoritate femei şi copii), provocându-i unei fetiţe de 2 ani şi jumătate leziuni grave la nivelul capului". Tribunalului Bucureşti a luat faţă de inculpaţi măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.

În 30 ianuarie, Parchetul Capitalei anunţa că au fost reţinuţi inculpaţii Marian V. şi pe Alexandru Ilie - "ultimul cunoscut lider al unei grupări infracţionale", sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de omor. În 2000, Sandu Geamănu a fost arestat pentru răpirea unui bucureştean pe care l-a sechestrat, timp de mai bine de o lună, sub motiv că ar fi furat peste patru sute de mii de dolari din maşina proprietarului unei firme din Capitală.

Joi, anchetatorii au ridicat de la locuinţa lui Gigi Becali declaraţiile scrise în care cei care au furat maşina finanţatorului FC Steaua recunoşteau fapta, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Omul de afaceri Gigi Becali a declarat, joi dimineaţă, că i-a pus pe cei care i-au furat maşina să-i dea declaraţii în acest sens.

Anchetatorii au stabilit că declaraţiile au fost date în prezenţa lui Gigi Becali.

Referitor la faptul că Becali a venit la sediul Poliţiei Capitalei, la volanul maşinii personale, cea care a fost furată în ianuarie, Ciocan a declarat că era vorba de o maşină scumpă şi, fiind condusă de finanţatorul FC Steaua, nu a fost încălcată nicio procedură.

Atât din această maşină, cât şi din alta care a fost adusă, joi, la Poliţie, un BMW X5, anchetatorii au prelevat probe biologice.

Becali a fost reţinut, joi, de procurori, fiind acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal.

Poliţia Capitalei informează că cele trei persoane au fost sechestrate după ce maşina lui Gigi Becali a fost furată, ele fiind "ridicate" de pe stradă, în urma unei acţiuni în forţă, şi băgate în portbagajul unui autoturism.

"La data de 26/27 ianuarie, în jurul orei 00.35, dispeceratul Poliţiei Capitalei a fost sesizat prin Sistemul National Apel Unic de Urgenţă 112 cu privire faptul ca la intersecţia străzilor Dr. Felix-Nicolae Titulescu, mai mulţi indvizi au blocat un autoturism aflat în trafic, i-au agresat pe cei trei ocupanţi şi folosind forţa i-au introdus în portbagajul unui autoturism de teren. Totodată, s-a sesizat ca agresorii au folosit arme de foc", precizează Poliţia.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că ocupanţii autoturismului au fost conduşi într-un imobil din Pipera, "unde au fost reţinuţi împotriva voinţei lor timp de aproximativ trei ore, pe motiv că au sustras autoturismul lui Becali".

"În cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, precum şi uz de armă fără drept, faţă de şapte persoane", spune sursa citată.

În baza autorizaţiilor emise de către instanţa de judecată, joi au fost efectuate opt percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind conduse la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri şapte persoane, ca urmare a mandatelor de aducere întocmite de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, mai precizează Poliţia.

Una dintre percheziţiile desfăşurate, joi dimineaţă, în dosarul penal referitor la sechestrarea a trei persoane, după ce maşina lui Gigi Becali a fost furată, a avut loc la sediul Partidului Noua Generaţie, unde ar fi fost duse victimele.

Astfel, poliţiştii au descins joi dimineaţa în locuinţele lui Gigi Becali.

Parchetul Capitalei susţine în motivarea pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă Gigi Becali, Cătălin Zmărăndescu, Nicolae Dumitraşcu, Marius Petrinel Geavela şi Ştefan Dediu faptul că aceştia "s-au erijat în organe de aplicare a legii".

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici