Prima pagină » Social » Berceanu i-a spus lui Boc că a pregătit pene destinate lui Mircea Badea, pentru pariul la autostrăzi

Berceanu i-a spus lui Boc că a pregătit pene destinate lui Mircea Badea, pentru pariul la autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, i-a spus premierului Emil Boc că lucrările la autostrada Transilvania vor fi încheiate în termenul stabilit pentru 2009 şi că a pregătit penele pe care realizatorul de emisiuni TV Mircea Badea ar urma să le poarte dacă Executivul construieşte autostrăzi.
Berceanu i-a spus lui Boc că a pregătit pene destinate lui Mircea Badea, pentru pariul la autostrăzi
25 nov. 2009, 17:00, Social

Discuţia pe această temă dintre minstrul interimar al Transporturilor şi şeful Guvernului a avut loc la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, în care Boc l-a întrebat pe Berceanu care este stadiul lucrărilor la autostrada Transilvania şi dacă lucrările vor fi încheiate, pe tronsonul stabilit, până la 1 decembrie, conform termenului stabilit.

„Domnule prim-ministru, am pregătit penele, le am la minister, sunt pregătite şi la data care a fost stabilită de la începutul anului o să le înmânez în mod festiv destinatarului”, a răspuns Berceanu.

Ministrul a arătat totodată că pentru pasajul Băneasa, pentru care termenul de finalizare este tot 1 decembrie, pregăteşte o surpriză plăcută.

„Dacă surpriza este plăcută, e bine, că mi s-a oprit inima în loc o secundă”, a replicat Boc.

În primăvara acestui an, Emil Boc a intervenit într-o emisiune a postului Antena 3, unde, printre altele, l-a anunţat pe Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei”, că a luat notă de declaraţiile acestuia conform cărora va defila gol, doar cu pene de păun, în Piaţa Victoriei dacă Guvernul va reuşi să construiască autostrăzi şi că îl atenţionează că va trebui să îşi respecte promisiunea.

Potrivit unui protocol încheiat în februarie între Ministerul Transporturilor şi Bechtel, compania americană s-a angajat să finalizeze în acest an 42 de kilometri din tronsonul Câmpia Turzii – Gilău şi viaductul de pe tronsonul Suplacu de Barcău – Borş. Instituţia va plăti Bechtel, în acest an, 420 de milioane de euro, conform acordului.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia