Bilanţ coronavirus 21 mai. Peste 300 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 300 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar patru pacienţi au murit. De asemenea, 99 de persoane sunt internate la ATI.

272 afișări
Imaginea articolului Bilanţ coronavirus 21 mai. Peste 300 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 320 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 164 mai puţin faţă de ziua anterioară. 35 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 47 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 629 cu 48 mai puţin faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 99 persoane, cu 24 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 99 pacienţi internaţi la ATI, 90 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 39 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 6 mai puţin decât în ziua anterioară şi 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară

Până astăzi, 65.651 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS CoV-2 au decedat.

În intervalul 20.05.2022 (10:00) – 21.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 7 decese (3 bărbaţi şi 4 femei), dintre care 3 raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 7 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani şi 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici