Bilanţ COVID-19 în România. Numărul cazurilor s-au dublat faţă de aceaşi zi a săptămânii trecute

  • În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 8.000 de cazuri noi de COVID-19, anunţă CCCI, luni.
  • De asemenea, au fost raportate 17 decese.
5164 afișări
Imaginea articolului Bilanţ COVID-19 în România. Numărul cazurilor s-au dublat faţă de aceaşi zi a săptămânii trecute

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 523 mai mult decât în ziua anterioară. 778 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.911.546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 20.619 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.776.122 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. 

Numărul persoanelor considerate vindecate este cel din data de 15.01.2022, pentru astăzi nu a putut fi calculat din cauza unor rectificări apărute pe platforma electronică dedicată. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 358 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Decese COVID-19

Până astăzi, 59.257 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.01.2022 (10:00) – 17.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 17 decese (9 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Braşov, Caraş-Severin, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Satu Mare, Timiş, Vaslui.

Dintre cele 17 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă  50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 17 pacienţi decedaţi, 11 au fost nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între  grupele de vârstă 50-59 ani şi peste 80 de ani şi prezentau comorbidităţi.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

Situaţia ATI

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.027, cu 380 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 485 de persoane, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 485 de pacienţi internaţi la ATI, 52 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 338 sunt minori, 317 fiind internaţi în secţii, cu 44 mai mult decât în ziua anterioară şi 21 la ATI, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară.

Teste efectuate

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.362.576 de teste RT-PCR şi 6.611.997 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.033 de teste RT-PCR (6.244 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.789 la cerere) şi 24.284 de teste rapide antigenice.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici