Bilanţ Reuters. Peste 60 de milioane de cazuri de coronavirus la nivel global. SUA, număr record de spitalizări

  • Numărul global al cazurilor confirmate de coronavirus a atins miercuri 60 de milioane.
  • Statele Unite au raportat un număr record de spitalizări.
  • În Europa, au fost înregistrate un milion de cazuri noi în doar cinci zile.
217 afișări
Imaginea articolului Bilanţ Reuters. Peste 60 de milioane de cazuri de coronavirus la nivel global. SUA, număr record de spitalizări
Numărul global al cazurilor confirmate de coronavirus a atins miercuri 60 de milioane, în timp ce Statele Unite au raportat un număr record de spitalizări, potrivit unui bilanţ realizat de Reuters.
 
Oficialii din Statele Unite, cea mai afectată ţară din lume, i-au îndemnat pe americani să rămână acasă pentru sărbătoarea de Ziua Recunoştinţei, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
 
Statele Unite au raportat 1 milion de noi cazuri de COVID-19 în mai puţin de o săptămână, ducând numărul total de infectări la peste 12,5 milioane şi numărul de morţi la 260.000, potrivit datelor Reuters bazate pe declaraţii oficiale.
 
La nivel global, infecţiile s-au ridicat la 60,005 milioane, iar decesele la 1,4 milioane. 
 
O analiză Reuters a arătat că rata de noi infectări creşte la nivel global. Au fost necesare doar 17 zile pentru a trece de la 50 de milioane de cazuri la 60 de milioane, comparativ cu cele 21 de zile necesare pentru a trece de la 40 de milioane la 50 de milioane. Aproximativ 580.000 de cazuri au fost raportate în fiecare zi în ultima săptămână şi aproximativ jumătate din toate cazurile de la începutul pandemiei au fost raportate în ultimele 70 de zile.
 
În Europa, au fost înregistrate un milion de cazuri noi în doar cinci zile, pentru un total de peste 16 milioane de cazuri, inclusiv 365.000 de decese.
 
America Latină are cel mai mare număr de decese din lume, reprezentând aproximativ 21% din toate cazurile globale şi peste 31% din totalul deceselor raportate. 
 
Brazilia, alături de Statelor Unite şi Indie, a ajuns săptămâna trecută la peste 6 milioane de infectări. Cu aproape 170.000 de decese confirmate, Brazilia are al doilea cel mai mare număr de decese din lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici