Video Biserica intră în secolul XXI : Aplicaţie cu rugăciuni pentru iPhone şi iPad, lansată de Mănăstirea Curtea de Argeş - VIDEO

Mănăstirea Curtea de Argeş lansează joi aplicaţia cu rugăciuni pentru iPhone şi iPad, oferind credincioşilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile, aplicaţia incluzând o colecţie numeroasă de rugăciuni şi acatiste, dar şi un planificator cu alarmă.

3107 afișări

"Modul de trai modern este mai alert, avem mai multe responsabilităţi şi mai puţin timp liber, de aceea mulţi dintre noi mergem din ce în ce mai rar la biserică pentru a ne ruga. Credinţa noastră nu trebuie să pălească în absenţa unui cadru religios. Important este să ne îndreptăm gândurile către divinitate şi să ne rugăm, oriunde ne-am afla", arată într-un comunicat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, adăugând că tehnologia ar putea fi de un real ajutor în acest sens.

Cu aplicaţia gratuită "Mănăstirea Curtea de Argeş", Biserica intră "în secolul XXI".

Aplicaţia include o colecţie numeroasă de rugăciuni şi acatiste, dar şi un planificator cu alarmă, care aminteşte ce rugăciune şi-a propus, la ora şi data setată de credincios.

Pe lângă toate acestea, utilizatorul va avea acces la cele mai noi ştiri ale Arhiepiscopiei Argeşului: hramuri, pelerinaje, acţiuni ale Bisericii Ortodoxe, întâlniri şi vizite ale înalţilor prelaţi, evenimente de caritate organizate de instituţiile Bisericii, regulamente noi, dar şi colaborări cu alte rituri.

"«Mănăstirea Curtea de Argeş» din iPhonul tău te va purta în altă lume deoarece aplicaţia conţine fotografii dar şi un ghid turistic al acestui simbol architectonic construit de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea. Te vei putea refugia, chiar dacă doar cu gândul, într-un loc plin de sfinţenie şi de istorie în care te vei putea regăsi pe tine însuţi şi poate chiar pe Dumnezeu", mai arată sursa citată.

Lansarea acestei aplicaţii va avea loc joi, 11 octombrie, ora 15.00, în Sala Meşterului Manole de la Mănăstirea Curtea de Argeş când va fi organizată şi o conferinţă de presă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici