Video Blaga către studenţii Academiei de Poliţie: Oamenii se autoelimină, cei ce nu fac faţă se autoexclud

Ministrul Vasile Blaga a susţinut vineri în mesajul adresat studenţilor Academiei de Poliţie că oamenii se autoelimină şi cei care nu fac faţă se autoexclud, subliniind faptul că cei care închid ochii la abuzuri sau, mai grav, încalcă legea, nu au ce căuta în Ministerul Administraţiei şi Interne.

96 afișări

"Acum oamenii se autoelimină, cei care nu fac faţă se autoexclud pentru că, repet, trebuie să ai chemare pentru această meserie. Am mai spus-o şi o repet: cei care închid ochii la abuzuri sau, mai grav, încalcă legea, nu au ce căuta în Ministerul Administraţiei şi Internelor! Vă cer să nu consideraţi fireşti şi să nu vă obişnuiţi niciodată cu minciuna, cu şabloanele, cu mentalităţi învechite care încă mai persistă. Să vă păstraţi intact acelaşi spirit deschis, onest şi îndrăzneţ cu care aţi venit aici", a declarat ministrul Blaga, la festivitatea de depunere a Jurământului Militar de către studenţii anului I ai Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

La examenul pentru intrarea în Academia de Poliţie au fost admişi 688 de candidaţi, din cei 5.745 înscrişi, studenţii intraţi parcurgând un prim program de pregătire în tabăra de la Vălenii de Munte.

"Jurământul de astăzi este un moment al învestirii cu încredere şi responsabilitate. Sunteţi conştienţi, sunt convins, că aveţi de străbătut un drum greu până la obţinerea râvnitei diplome de poliţist, poliţist de frontieră, jandarm sau pompier şi aş vrea să vă dau un sfat: disciplina, hotărârea, curajul, stăpânirea de sine, autocontrolul - sunt virtuţi care trebuie să vă caracterizeze în tot ceea ce întreprindeţi. Şi să nu uitaţi niciodată lucrul cel mai important: să puneţi pe primul loc respectul faţă de lege şi cetăţean", le-a spus Blaga studenţilor.

Ministrul de Interne i-a avertizat că "nu va urma o perioadă uşoară", iar aşteptările sunt mari, nevoile sunt, de asemenea, de dimensiuni semnificative, iar Ministerul Administraţiei şi Internelor "nu mai este acea instituţie a statului în care, dacă ai pătruns, stai liniştit până la pensie pe un salariu bunicel".

"Aţi intrat pe băncile Academiei de Poliţie într-un moment extrem de important pentru România. Peste o jumătate de an, ţara noastră va fi deja în Spaţiul Schengen. Aceasta înseamnă pentru voi, ca viitori poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi, pompieri, exigenţe sporite. Veţi avea acum, în şcoală, mai multe de învăţat decât generaţiile dinaintea voastră. O să parcurgeţi module distincte de pregătire, va trebui să stăpâniţi acquis-ul Schengen, precum şi modul de lucru într-un astfel de sistem integrat european", a spus Vasile Blaga, precizând că are încredere că sunt capabili să îşi asume aceste responsabilităţi.

Blaga le-a cerut profesorilor Academiei să fie riguroşi, exigenţi, corecţi dar, în acelaşi timp, apropiaţi de aceşti tineri.

"Să manifestaţi înţelegere faţă de ei, să-i motivaţi şi încurajaţi să depăşească greutăţile. Dezvoltaţi-le încrederea în propriile calităţi! Şi, înainte de toate, oferiţi-le modele, cultivaţi-le dorinţa de performanţă şi de autodepăşire, ajutaţi-i să devină una dintre promoţiile de elită ale Academiei, exemple de profesionalism şi moralitate", a spus Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici