Blue Air are de miercuri curse directe din Suceava spre Viena, Veneţia şi Cluj Napoca

Reprezentanţii companiei Blue Air au anunţat, într-o conferinţă de presă la Suceava, că de miercuri vor fi operate de pe Aeroportul Suceava curse directe spre Viena, Veneţia şi Cluj-Napoca.

50 afișări
Imaginea articolului Blue Air are de miercuri curse directe din Suceava spre Viena, Veneţia şi Cluj Napoca

Blue Air are de miercuri curse directe din Suceava spre Viena, Veneţia şi Cluj Napoca

Directorul de PR al companiei, Florentina Ivan, a declarat că de miercuri va fi inaugurată cursa Suceava-Viena, iar de joi Suceava-Veneţia, ambele cu frecvenţă de trei ori pe săptămână şi Suceava-Cluj, cu frecvenţă de şase ori pe săptămână, toate cursele fiind în regim tur-retur.

Ea a arătat că este pentru prima dată când compania include trei destinaţii la deschiderea operaţiunilor pe un aeroport, adăugând că aceasta dovedeşte încrederea în potenţialul zonei.

Ivan a mai spus că Blue Air a mai achiziţionat un avion Boeing 737, seria 500, care se adaugă celorlalte opt şi că această companie estimează că în 2009 va avea o cifră de afaceri de 170 de milioane de euro, faţă de 120 de milioane de euro.

Totodată, se estimează că Blue Air va înregistra în acest an 1,7 milioane de pasageri, faţă de 1,1 milioane în 2008, iar gradul de încărcare al aeronavelor va scădea cu 0,5 la sută, de la 83 la sută înregistrat în 2008, la 82,5 la sută.

Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că o dată cu deschiderea în zonă a operaţiunilor companiei Blue Air, aeroportul Suceava devine cu adevărat un aeroport internaţional.

El a arătat că inaugurarea curselor spre Viena şi Veneţia însemnă începutul deschiderii acestei regiuni către Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici