Boc a extins cu pixul calendarul la centura Ploieşti, văzând că data propusă era 31 noiembrie

Premierul Boc a extins cu o zi termenul de finalizare a lucrărilor la centura oraşului Ploieşti şi a scris cu pixul, pe panoul cu indicatorii economici ai proiectului, că noua data limită este 1 decembrie 2009, după ce a observat că termenul de pe panou era 31 noiembrie, dată inexistentă în calendar.

111 afișări
Imaginea articolului Boc a extins cu pixul calendarul la centura Ploieşti, văzând că data propusă era 31 noiembrie

Boc a extins cu pixul calendarul la centura Ploieşti, văzând că data propusă era 31 noiembrie (Imagine: Mediafax Foto)

Aflat, joi, în vizită la şantierul de construcţie a centurii de vest a municipiului Ploieşti, premierul a văzut că pe panoul cuprinzând indicatorii tehnico-economici ai proiectului era înscris, cu caractere romane, că termenul maxim de finalizare a lucrărilor este 31.XI.2009. El s-a întors către aghiotant şi a cerut un pix, cu care a scris cifra 0 în loc de 1, rezultând astfel data de 30 noiembrie.

După câteva secunde, Boc a spus constructorilor că le mai acordă "o zi de la Guvern" şi a scris pe panou că termenul de finalizare este 1.XII.2009.

"31 noiembrie nu există, sper să nu fie un semn rău pentru proiect. Ştiţi că eu sunt atent la termene şi de aceea am observat pe panou. În fine, vă mai dau o zi de la Guvern, până la 1 decembrie", a spus Boc constructorilor.

Lucrările pentru lărgirea şoselei de centură din zona vest a municipiului Ploieşti au început în noiembrie 2007. Costurile investiţiei sunt de 30 de milioane de euro, fonduri alocate de Ministerul Transporturilor, iar lucrările vor consta în lărgirea drumului de la două la patru benzi, pe o distanţă de 14 kilometri şi amenajarea a cinci pasaje rutiere, durata estimată a lucrărilor, la momentul începerii acestora, fiind de 23 de luni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici