Boc, Udrea, Boagiu şi Flutur au mâncat supă de găină, sarmale şi drob gătite de o femeie din Dărmăneşti

Premierul Emil Boc a vizitat, duminică, locuinţa afectată de inundaţii a unei femei din localitatea suceveană Dărmăneşti, unde a mâncat supă de găină, sarmale şi drob gătite pe soba construită din banii pe care acesta i-a donat din salariul său, în luna iulie.

103 afișări
Imaginea articolului Boc, Udrea, Boagiu şi Flutur au mâncat supă de găină, sarmale şi drob gătite de o femeie din Dărmăneşti

Boc, Udrea, Boagiu şi Flutur au mâncat supă de găină, sarmale şi drob gătite de o femeie din Dărmăneşti (Imagine: Lucian Alecu/Arhiva Mediafax Foto)

Premierul Emil Boc, Elena Udrea, Anca Boagiu şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au vizitat locuinţa Elenei Cozariuc. Casa acesteia a fost distrusă de inundaţiile din luna iunie, fiind prima locuinţă din Dărmăneşti la care lucrările de reconstrucţie s-au încheiat. Femeia a fost vizitată de premier şi în 6 iulie, când acesta i-a promis că va veni la sfinţirea casei sale, construită pe un alt amplasament.

Duminică, locuinţa Elenei Cozariuc a fost sfinţită de trei preoţi, iar femeia a primit de la Boc, Udrea şi Boagiu câte o icoană.

La rândul său, femeia i-a invitat pe membrii delegaţiei guvernamentale la masă, servindu-i cu supă de găină, sarmale şi drob.

Totodată, femeia i-a arătat premierului soba pe care şi-a construit-o din banii pe care acesta i-a donat din salariul său, în luna iulie, după care a prăjit pe plită cartofi, Boc spunând că nu a mai mâncat din copilărie astfel de cartofi.

"Am vrut să aducem o bucurie oamenilor şi să realizăm ceea ce am promis. Acolo unde este iniţiativă s-a reuşit într-un timp foarte scurt, în două luni şi trei săptămâni. Ne bucurăm că şi noi de la Guvern am putut contribui cu materialele necesare ca oamenii să aibă o casă nouă şi să-şi poată continua viaţa", a spus Boc după ce a vizitat locuinţa Elenei Cozariuc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici