Bogdan Licu, suspectat de plagiat, propus pentru un nou mandat la Parchetul General

Intervievarea candidaţilor propuşi de ministrul Justiţiei pentru funcţiile de prim-adjunct şi adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea loc pe 29 decembrie, anunţă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Imaginea articolului Bogdan Licu, suspectat de plagiat, propus pentru un nou mandat la Parchetul General

Bogdan Licu, suspectat de plagiat, propus pentru un nou mandat la Parchetul General

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, i-a propus pe Laura Oprea şi Bogdan Licu în funcţiile de prim-adjunct, respectiv adjunct al procurorului general. Propunerea lui Bogdan Licu în această funcţie pentru un mandat de trei ani vine după ce la sfârşitul lunii octombrie acestuia i-a fost prelungită cu şase luni delegarea pentru acest post. În urmă cu câteva luni, surse oficiale declarau pentru agenţia de presă MEDIAFAX că ministerul Justiţiei l-a propus pentru un mandat de procuror adjunct al procurorului general al României pe Bogdan Licu, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Surse din sistemul judiciar au precizat pentru MEDIAFAX că la momentul respectiv ar fi fost neînţelegeri între şefii din justiţie pe marginea numelor promovate pentru funcţia de adjunct al procurorului general, una dintre problemele pus în discuţie în ceea ce îl priveşte pe Bogdan Licu fiind apariţia în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora acesta ar fi plagiat în lucrarea de doctorat.

Bogdan Licu a cerut Academiei de Informaţii Mihai Viteazul retragerea titlului de doctor. În luna iulie, acesta declarat pentru MEDIAFAX că neagă orice acuzaţie de plagiat. "La începutul lunii martie am cerut retragerea titlului de doctor. Am făcut solicitarea din cauza discuţiilor din spaţiul public şi pentru că vreau să îndepărtez orice suspiciune cu privire la obţinerea acestui titlu. Academia a luat la cunoştinţă, am uzat de o prevedere legală", a declarat Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, pentru MEDIAFAX.

Intervievarea candidaţilor propuşi de ministrul Justiţiei pentru funcţiile de prim-adjunct şi adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea loc pe 29 decembrie, anunţă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Laura Oprean a lucrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, Parchetul Tribunalului Cluj şi Parchetul Curţii de Apel Cluj. Din anul 2006 a lucrat în cadrul DNA Cluj, în 2008 devenind şef al structurii. În anul 2009 a fost delegată procuror şef adjunct al DNA iar în 2012, când Daniel Morar a preluat conducerea interimară a parchetului general, Laura Oprean a devenit procuror şef interimar al DNA. În 2013, a revenit adjunct al DNA, conducerea fiind preluată de procurorul Călin Nistor. Ulterior, şi-a încheiat activitatea la DNA, la cerere, revenind la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în calitate de procuror general al acestei structuri.

"Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit calendarul pentru examinarea propunerilor ministrului justiţiei de avizare a numirii doamnei procuror Laura Oprean şi a domnului procuror Dimitrie Bogdan Licu în funcţiile de prim-adjunct şi, respectiv, de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (...) Secţia pentru procurori a hotărât ca activităţile prevăzute în procedura de avizare a propunerilor ministrului justiţiei să se desfăşoare conform următorului calendar: 14 decembrie 2016 - punerea în dezbatere publică a proiectelor de management şi efectuarea verificărilor asupra candidaturilor; 29 decembrie 2016 - analizarea rezultatelor demersului anterior şi intervievarea candidaţilor; -30 decembrie 2016 - transmiterea avizelor către Ministerul Justiţiei", potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici