Borbely îl contrazice pe Băsescu: Pentru proiectul Roşia Montană nu trebuie avizul CE, ci doar să respectăm cele mai bune practici

Proiectul de la Roşia Montană trebuie să respecte cele mai bune practici europene în ceea ce priveşte mineritul pe bază de cianuri, pentru avizarea sa nefiind necesar vreun aviz special din partea Comisiei Europene, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.

536 afișări
Imaginea articolului Borbely îl contrazice pe Băsescu: Pentru proiectul Roşia Montană nu trebuie avizul CE,  ci doar să respectăm cele mai bune practici

Roşia Montană (Imagine: Haaz Sandor)

"Conform prevederilor şi directivelor UE şi ale Convenţiei de la Espoo, nu ne trebuie un aviz special din partea Comisiei Europene, ci trebuie doar să aplicăm aceste prevederi (etapele speciale de avizare, n.r.)", a declarat ministrul Mediului, rugat să comenteze declaraţiile şefului statului de joi pe tema proiectului de la Roşia Montană.

Borbely a făcut o serie de precizări referitoare la politica reprezentanţilor Comisiei Europene faţă de proiectele miniere pe bază de cianuri.

"În legătură cu atitudinea Comisiei Europene privind tehnologia cianurii, deşi există o rezoluţie a Parlamentului European în care acesta cere Comisiei Europene să analizeze această procedură şi să vină cu o propunere de tehnologii mai bune, în momentul de faţă - şi am vorbit de două ori cu Janez Potočnik, comisarul pentru mediu - Comisia are următorul punct de vedere: până nu vor fi găsite tehnologii mai bune decât cea cu cianură - şi în momentul de faţă nu există - trebuie ca statele, în avizarea acestui gen de proiecte, să ceară şi să aplice permanent cele mai bune practici", a declarat Borbely pentru MEDIAFAX.

Referindu-se la ce înseamnă de fapt "cele mai bune practici" în mineritul cu cianuri, ministrul a povestit că a fost în Suedia, "o ţară care are mare grijă de mediu", unde a vizitat o astfel de mină. "Acolo ei au un sistem închis prin care reduc în aşa măsură concentraţia de cianuri încât, atunci când apele reziduale ajung în lacul de acumulare, aceste substanţe nici măcar nu mai pot fi măsurate", a povestit ministrul, spunând că a cerut investitorului de la Roşia Montană să aplice "un sistem similar".

"Eu am cerut două chestiuni: să reducă procentul de cianură până la un nivel care să nu mai fie poluant pentru natură şi să dea banii pentru renaturare, aproximativ 160 de milioane de dolari, în primii ani de exploatare şi nu în ultimii. Investitorul a fost, în principiu, de acord cu ambele solicitări, rămâne să le discutăm punctual, concret", a declarat ministrul Borbely.

Oficialul guvernamental a ţinut să precizeze că toate cele stabilite "vor fi trecute" în avize, astfel încât să existe mecanisme de sancţionare în cazul în care înţelegerile nu sunt respectate.

Ministrul Mediului şi Pădurilor a amintit că încă de la începutul mandatului a anunţat că va propune Guvernului o hotărâre prin care să se acorde acordul de mediu pentru acest proiect numai în cazul în care va avea siguranţa că investitorul "va respecta cele mai bune practici în ceea ce priveşte mineritul".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Sulina, că proiectul de la Roşia Montană "trebuie făcut", pentru că România are nevoie de el, "dar cu condiţia să fie renegociată partajarea beneficiilor", şeful statului adăugând că acest proiect nu poate fi pornit fără avizul Comisiei Europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici