Bulevardul Aviatorilor, blocat de doi stâlpi de iluminat care au căzut în urma unui accident rutier / Şoferul ar fi pierdut controlul volanului

Bulevardul Aviatorilor a fost blocat sâmbătă seară, circulaţia rutieră fiind deviată, după ce doi stâlpi de iluminat au căzut ca urmare a unui accident, potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră. Şoferul ar fi pierdut controlul volanului, a lovit un stâlp care în cădere a angrenat un al doilea.

1251 afișări
Imaginea articolului Bulevardul Aviatorilor, blocat de doi stâlpi de iluminat care au căzut în urma unui accident rutier / Şoferul ar fi pierdut controlul volanului

Bulevardul Aviatorilor, blocat de doi stâlpi de iluminat care au căzut în urma unui accident rutier / Şoferul ar fi piedut controlul volanului

UPDATE

Traficul rutier a fost reluat pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti. Circulaţia a fost blocată aproximativ o oră după după ce doi stâlpi de iluminat au căzut ca urmare a unui accident, potrivit Brigăzii de Poliţie Rutieră. Cele doua sensuri de detaşare între Statuia Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle, au fost blocate până la intervenţia autorităţilor pentru înlăturarea stâlpilor din partea carosabilă. Nicio persoană nu a fost rănită.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Şoferul unui autoturism care se deplasa pe Bd. Aviatorilor, pe sensul de mers spre Piaţa Charles de Gaulle, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a colizionat cu un stâlp de iluminat.

În cădere, stâlpul a angrenat şi un al doilea stâlp aflat pe celălalt sens de mers, de care era ancorat printr-un cablu.

Cele două sensuri de detaşare între Statuia Aviatorilor şi Piaţa Charles de Gaulle sunt blocate pana la intervenţia autorităţilor pentru înlăturarea stâlpilor din partea carosabilă, potrivit poliţiştilor de la Brigada Rutieră a Capitalei.

Circulaţia a fost deviată pe Calea Dorobanţi, Bd Constantin Prezan şi str. Arhitect Ion Mincu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici