Călăraşi: 18 localităţi afectate de creşterea cotelor apelor Dunării şi ale braţului Borcea - FOTO

Un număr de 18 localităţi din judeţul Călăraşi au fost afectate de creşterea cotelor apelor Dunării şi ale braţului Borcea, fiind inundate aproximativ 2.000 de hectare de teren agricol, circa 1.500 de hectare cu izlazuri şi păşuni şi 11.000 hectare reprezentând suprafeţe din fondul forestier.

885 afișări
Imaginea articolului Călăraşi: 18 localităţi afectate de creşterea cotelor apelor Dunării şi ale braţului Borcea - FOTO

Călăraşi: 18 localităţi afectate de creşterea cotelor apelor Dunării şi ale braţului Borcea

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, au fost inundate 113 de gospodării, curţi şi grădini, dar nu au fost semnalate probleme la locuinţele cetăţenilor. Localităţile afectate de inundaţii sunt: Călăraşi, Olteniţa, Roseţi, Dichiseni, Unirea, Jegălia, Borcea, Modelu, Căscioarele, Chirnogi, Ulmeni, Chiselet, Mânăstirea, Dorobanţu, Ciocăneşti, Grădiştea,Cuza Vodă şi Spanţov.

"În localităţile Borcea, Gâldău, Pietroiu şi Călăraşi, cartierul Măgureni s-au înregistrat infiltraţii ale apei prin digurile de apărare, iar forţele ISU Călăraşi în cooperare cu angajaţi ai primăriilor din aceste localităţi ai intervenit pentru consolidarea cu saci de nisip", se arată în comunicatul ISU Călăraşi.

În următoarele 24 de ore, prognoza hidrologică indică o creştere a nivelului Dunării la postul hidrometric Călăraşi cu şase centimetri, cota maximă urmând a fi atinsă în data de 8 iulie, după care nivelul apei va stagna, în următoarele zile fiind preconizată o scădere a debitelor fluviului Dunărea şi ale Braţului Borcea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici