Gheorghe Udrişte a precizat că urmează să cuantifice pagubele produse de grevă la sfârşitul zilei, care „cu siguranţă există”, deoarece peste 350.000 de călători care folosesc în mod uzual metroul în intervalul cuprins între orele 5.00 -16.00 nu mai pot utiliza acest mijloc de transport.
Astfel, aceştia ar putea cere daune din cauza acestui lucru, spune oficialul Metrorex.
La rândul său, secretarul general al USLM, Florin Crişu, a precizat că Metrorex nu pierde nimic din cauza grevei, deoarece salariaţii nu sunt plătiţi pe perioada protestului şi se face şi economie de energie.
„Nu e vorba de nicio pagubă a Metrorexului în urma grevei pentru că salariaţii din orice domeniu nu primesc bani atât timp cât sunt în grevă şi în plus Metrorex nu consumă energie în intervalul 5.00-16.00” a spus Florin Crişu.
Mijloacele RATB erau aglomerate marţi dimineaţa din cauza grevei angajaţilor de la Metrorex, care au oprit lucrul între orele 4.00 şi 16.00, fiind nemulţumiţi de lipsa unei oferte din partea administraţiei privind majorarea salariilor.
Directorul general al RATB, Gheorghe Aron, a declarat, luni, că aproximativ 200 de mijloace de transport în comun vor fi scoase pe arterele Capitalei, marţi, 47 de linii de transport urmând să fie suplimentate pentru a suplini metroul.