Cămin de bătrâni ilegal, descoperit în Prahova: 18 bătrâni, găzduiţi în condiţii improprii

Comisarii de la Protecţia Consumatorului Prahova au descoperit şi închis o unitate de alimentaţie care nu avea nici un aviz de funcţionare şi care găzduia vârstnici în condiţii improprii, în trei camere fiind cazaţi 18 bătrâni care îşi primeau medicamentele de la patroana unităţii.

1531 afișări

Comisarii de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor (CPC) Prahova au descoperit o unitate de alimentaţie publică în care erau găzduite în sistem "cămin de bătrâni" mai multe persoane vârstnice în condiţii improprii.

Astfel, potrivit comisarului Alexandru Cârdei, de la CPC Prahova, "în localitatea prahoveană Păuleşti a funcţionat, din luna mai şi până săptămâna trecută, o unitate de alimentaţie publică în care erau găzduiţi 18 bătrâni, unii dintre ei netransportabili, în condiţii greu de imaginat".

Cârdei a declarat corespondentului MEDIAFAX că unitatea respectivă nu are documente de la Ministerul Muncii care să-i permită să funcţioneze ca azil de bătrâni şi nu deţine nici aviz de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în baza căruia să funcţioneze ca unitate de cazare şi alimentaţie publică.

Singurul document în baza căruia funcţiona acest azil este declaraţia pe propria răspundere dată de patroană la Registrul Comerţului, declaraţie în care femeia susţine că azilul este, de fapt, o unitate de cazare şi alimentaţie publică.

Cu toate acestea, timp de câteva luni, patroana firmei care deţine aşezarea respectivă a recrutat persoane în vârstă cărora le-a oferit cazare şi masă în sistem azil de bătrâni, de la fiecare vârstnic percepând între 1.000 şi 1.500 de lei lunar.

La controlul făcut în urma unei sesizări, comisarii de la Protecţia Consumatorului au descoperit că în respectiva clădire erau cazaţi 18 bătrâni în trei camere, grupurile sanitare pentru femei şi bărbaţi erau, de fapt, două WC-uri amplasate unul lângă celălalt în aceeaşi încăpere, baia era reprezentată de o încăpere în care se aflau un duş şi o maşină de spălat, iar alimentele erau ţinute în condiţii improprii.

"Bucătăria era plină de muşte, nu exista listă de meniu, nimeni nu ştia nimic de reţete pentru vârstnici în funcţie de boala fiecăruia, nimeni nu ştia cine are voie să mănânce sare sau zahăr şi cine nu, nimeni nu ne-a putut spune nimic despre calculul caloric necesar bătrânilor. În frigider erau depozitate claie peste grămadă alimente în condiţii improprii, o cutie cu bulion care oxidase, alături de alte alimente. Într-un congelator am găsit un porc tranşat fără a avea certificat că fusese verificat dacă are sau nu trichinella, iar în documentele prezentate am descoperit, la achiziţii, ceva carne de pui, votcă şi alte băuturi alcoolice", a declarat comisarul Alexandru Cârdei.

Acesta a spus că, întrebată în privinţa îngrijirilor medicale acordate bătrânilor cazaţi, patroana firmei care a deschis "căminul" de bătrâni de la Păuleşti a declarat că are contract cu un medic de familie, că atunci când este cazul vine o asistentă medicală pentru a le face injecţii vârstnicilor şi că ea este cea care le dă medicamentele celor cazaţi acolo.

În urma controlului, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Prahova a decis închiderea căminului şi a amendat conducerea firmei cu 60.000 de lei.

Controalele la acest aşezământ sunt continuate de către Garda Financiară Prahova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici