Căminul din Aldeni, unde s-au descoperit abuzuri asupra asistaţilor, va fi închis pentru modernizare

Căminul din Aldeni, judeţul Buzău, unde în luna martie, în urma unei anchete, au fost descoperite abuzuri şi neglijenţe comise asupra persoanelor instituţionalizate, va fi închis pentru modernizare, asistaţii urmând să fie preluaţi în acest timp de primăriile sectoarelor Capitalei, de care aparţin.

86 afișări
Imaginea articolului Căminul din Aldeni, unde s-au descoperit abuzuri asupra asistaţilor, va fi închis pentru modernizare

Căminul din Aldeni, unde s-au descoperit abuzuri asupra asistaţilor, va fi închis pentru modernizare (Imagine: Ciprian Sterian/ Mediafax Foto)

Potrivit administratorului căminului, Codru Palcău, căminul va fi închis pentru cel mult două luni, pentru a fi modernizat, camerele urmând să fie dotate cu toate cele necesare, de la difuzoare radio, la televizoare, dulapuri de haine şi alte bunuri care în prezent lipsesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, camerele ar urma să aibă doar două paturi, susţine Palcău, în prezent în căminul de la Aldeni fiind şi încăperi cu câte zece paturi. Pentru a putea începe renovarea, administratorul căminului de la Aldeni susţine că asistaţii trebuie să părăsească unitatea, 25 de bolnavi urmând să plece joi spre Sectorul 3 al Capitalei, de care aparţin.

”Astăzi (n.r. - joi) vor pleca 25 de asistaţi de la sectorul 3, i-am îmbrăcat cu haine noi, le vom da pachete pe drum. Aşteptăm să vină autocarul de la Bucureşti cu reprezentanţii primăriei pentru a-i lua. Încet-încet, vor pleca cu toţii pentru a putea începe modernizarea, să nu mai avem puncte negre la controale, cum s-a întâmplat. Într-o lună, toţii asistaţii vor pleca, iar lucrările de modernizare vor dura circa două luni”, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX administratorul căminului de la Aldeni, Codru Palcău, care a preluat acest post de la 1 iulie.

Sursa citată a adăugat că în afara recompartimentării spaţiului astfel încât asistaţii să aibă condiţii mai bune de trai se vor face şi angajări de personal, acesta fiind un capitol deficitar de multă vreme.

”Trebuie să angajăm personal de serviciu pentru că aceasta e cea mai mare deficienţă. Trebuie să aducem aşezământul la standarde europene, dar ne trebuie personal. În prezent, avem 39 de oameni angajaţi în care intră şi patru zilieri, dar ne trebuie asistenţi sociali, trei - patru infirmiere, un observator-îngrijitor pentru noapte că mulţi nu dorm, fac scandal, distrug bunurile noaptea, ne trebuie şi un instructor educativ”, a mai spus Palcău.

În prezent, în căminul de la Aldeni sunt 89 de asistaţi, din care 25 vor pleca, joi, spre Bucureşti.

Închiderea temporară a căminului de la Aldeni vine la scurt timp după două tentative de suicid în rândul asistaţilor. În urmă cu aproape două săptămâni, o tânără din Bucureşti a înghiţit cuie şi şuruburi, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău pentru îngrijiri medicale. De asemenea, miercuri, o tânără s-a aruncat de pe un pod înalt de şase metri, fracturându-şi picioarele.

Administratorul Căminului de la Aldeni susţine însă că închiderea unităţii nu ar avea legătură cu cele două tentative de suicid. Potrivit acestuia, tânăra care a înghiţit cuie se află la a cincea tentativă de sinucidere, patru fapte comise în Bucureşti, de unde provine, iar femeia care s-a aruncat de pe pod a vrut să-şi ia viaţa după o discuţie cu mama sa care ar refuza să o ia acasă şi să aibă o legătură cu ea.

În luna martie, Parchetul Tribunalului Buzău a început o anchetă la Căminul din localitatea buzoiană Aldeni, unde sunt internaţi vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi, în urma unor reclamaţii că unii dintre ei ar fi bătuţi, legaţi de paturi, abuzaţi sexual, sedaţi sau obligaţi să muncească.

Ancheta la Căminul de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi din localitatea buzoiană Aldeni a fost declanşată în urma unor plângeri formulate de Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi depuse la Parchetul Buzău şi la Parchetul instanţei supreme.

Centrul de Resurse Juridice a întocmit un raport privind situaţia de la căminul din Aldeni, în urma a două vizite făcute acolo - una în noiembrie 2013, iar cealaltă în februarie 2014.

În raport se arăta că unele dintre persoanele cazate acolo - adulţi cu diferite grade de handicap sau persoane cu probleme sociale - ar fi bătute, sedate sau obligate să muncească şi ar trăi în condiţii inumane.

De altfel, personalul centrului ar fi recunoscut în discuţiile cu reprezentanţii Centrului pentruResurse Juridice că se practică sedarea bătrânilor asistaţi.

Delegaţia care s-a aflat la Aldeni în luna noiembrie a anului trecut a descoperit inclusiv pacienţi aflaţi în stare de inconştienţă în urma sedării. "Într-o cameră cu trei paturi erau cinci tineri contenţionaţi chimic, aflaţi în stare de inconştienţă totală (…) Solicitând explicaţii (…), ni s-a răspuns că este o normalitate ca atunci când sunt agitaţi să li se administreze astfel de medicaţie pentru a-i linişti", arătau reprezentanţii CRJ.

Raportul mai preciza că, în timpul interviurilor, o tânără a spus că a fost abuzată sexual de alţi beneficiari din centru şi că s-a plâns de acest lucru, dar că nimeni nu a luat nicio măsură.

Un alt tânăr le-a mărturisit celor din echipa de monitorizare că îi este frică să vorbească de teama bătăilor pe care le va primi ulterior şi de la personalul azilului, dar şi de la colegi.

Căminul de vârstnici şi adulţi cu dizabilităţi din localitatea Aldeni funcţionează de circa 20 de ani şi este deţinut de Vasile Alexandru, în urma acestei anchete proprietarul fiind amendat cu 5.000 de lei de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici