Când nu s-a aprins Lumina Sfântă de la Mormântul Sfânt

Când nu a venit lumina Sfântă?

Cazul invocat cel mai frecvent de istorici este cel din anul 1100, la scurt timp după cucerirea Ierusalimului de către cruciați.

După preluarea controlului asupra bisericii de către latini, patriarhul latin Daimbert a condus ceremonia, dar nu a reușit să obțină Lumina Sfântă „prin mijloace miraculoase”. O lucrare istorică mai veche, publicată în The English Historical Review, rezumă la rândul ei cronici orientale potrivit cărora, în Săptămâna Mare din acel an, „minunea” nu s-a produs sâmbătă, iar focul ar fi apărut abia ulterior, în absența latinilor și în prezența clerului grec și sirian.

Episodul din 1100 a devenit ulterior un argument în disputa dintre clerul răsăritean și cel apusean asupra legitimității ritualului. În secolele următoare, ceremonia a fost folosită ca instrument de polemică între ortodocși și catolici, iar în 1238 papa Grigore al IX-lea a emis o bulă prin care denunța ritualul ca fraudă și interzicea participarea clerului romano-catolic la acesta.

Sfânta Lumină de la Ierusalim are un plan de rezervă

Lumina de la Ierusalim ajunge și anul acesta în România: traseul până în biserici, în condiții de război

Anul când lumina sfântă a venit în alta parte

Dincolo de acest caz, cel mai cunoscut episod evocat în mediul ortodox este cel din 1579, legat de așa-numita „coloană despicată”.

Potrivit relatărilor păstrate în literatura ortodoxă de pelerinaj, patriarhul grec-ortodox Sofronie al IV-lea și credincioșii ortodocși nu ar fi fost lăsați să intre în biserică pentru oficierea obișnuită a ceremoniei. Patriarhul ar fi rămas în rugăciune în curtea exterioară, lângă una dintre coloanele de la intrare, iar focul ar fi apărut în mod miraculos din acea coloană, de unde și-ar fi aprins lumânările, după care accesul în biserică ar fi fost redeschi

Potrivit tradiției ortodoxe, patriarhul grec-ortodox Sofronie al IV-lea și credincioșii ortodocși nu ar fi fost lăsați să intre în Biserica Învierii, iar ceremonia nu s-ar fi desfășurat pentru cei aflați în interior. Patriarhul ar fi rămas în rugăciune în curtea exterioară lângă una dintre coloanele de la intrare, iar focul ar fi apărut în mod miraculos despicând o coloană de la intrare.

Relatarea este foarte prezentă în sursele ecleziale și apologetice ortodoxe, iar coloana este indicată și astăzi pelerinilor, însă acest episod nu beneficiază de același nivel de consens istoriografic precum cel din 1100.

Una dintre cele mai vechi relatări ale evenimentului se află în Codex Monacensis Graecus 346, copiat în 1634, care reproduce un text redactat în 1608, la 29 de ani după evenimentul descris. Această distanță cronologică face ca episodul să fie contestat de mulți istorici.

Anul cu Paștele neclar

Un alt reper important pentru cercetarea recentă este anul 1634. Un studiu academic publicat în 2024 anunța descoperirea unui text arab necunoscut până acum despre „miracolul Luminii Sfinte” din acel an. Textul privește anul 1634 și este conservat într-o recenzie sinaitică datată chiar din decembrie 1634, adică la numai câteva luni după evenimente.

Potrivit acestui manuscris, conflictul privind luminia sfântă din anul respectiv a avut legătură cu faptul armenii sărbătoreau Paștele cu o săptămână mai târziu decât grecii, încercând în acel context să împiedice desfășurarea ritualului de către comunitatea „Rūm”, adică greco-ortodoxă.

Potrivit manuscrisului analizat de Treiger, comunitatea greacă și cea armeană s-au aflat în conflict tocmai asupra datei la care trebuia celebrat Paștele și, implicit, asupra momentului legitim al ceremoniei Luminii. Sursa spune că armenii au insistat asupra unei date cu o săptămână mai târziu și că, în acest context, au încercat să controleze desfășurarea ritualului, inclusiv prin atragerea autorităților otomane locale.

Mormântul a fost sigilat de autoritățile otomane, pelerinii greci au fost împiedicați să se apropie, iar soldați au fost postați în jurul Ediculului. În acest cadru tensionat, textul afirmă că, la ceasul al nouălea, interiorul Mormântului s-a umplut de lumină, iar evenimentul a fost interpretat de autorul sursei ca o confirmare a poziției greco-ortodoxe.

Potrivit documentului paznicii musulmani ar fi căzut cu fața la pământ de frică, iar mulțimea ar fi mărturisit că „religia creștinilor este adevărată” și că lumina lor s-a arătat.

Există, însă și surse armene despre evenimetele din 1634, iar ele spun povestea aproape invers: grecii sunt cei care ar fi făcut presiuni asupra armenilor, ar fi încercat să-i forțeze să țină Paștele în aceeași zi și ar fi mobilizat autoritățile otomane împotriva lor.