Canicula afectează şi mersul trenurilor

Trenurile de călători şi cele de marfă circulă cu limitări de viteză în perioadele de caniculă, când la nivelul şinei temperaturile pot depăşi 50 de grade Celsius, informează CFR.

20 afișări
Imaginea articolului Canicula afectează şi mersul trenurilor

Canicula afectează şi mersul trenurilor (Imagine: Mediafax Foto)

Pentru trenurile de călători, limitările de viteză sunt cuprinse între 60 şi 100 km/h, iar pentru trenurile de marfă, între 50 şi 70 km/h, ceea ce va duce la înregistrarea unor întârzieri în traficul feroviar, anunţă CFR într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

"În timpul zilei se reduce viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă cu 20, 30 km/h, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă (...) Reducerea vitezei de circulaţie, în anumite intervale de timp, în care temperaturile depăşesc limitele normale, este o măsură aplicată de toate administraţiile de cale ferată", se arată în document.

Întârzierile medii înregistrate de trenuri din cauza reducerii vitezei se încadrează între 20 şi 40 de minute. Astfel, în cursul zilei de miercuri, au fost întârziate 190 de trenuri, totalizând 2.416 minute de întârziere, precizează CFR.

Totodată, în perioadele de caniculă vor fi făcute revizii suplimentare pe toată reţeaua feroviară, adică însoţiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor în şină.

Circulaţia feroviară între Constanţa şi Mangalia a fost oprită, miercuri, timp de două ore, deoarece şinele se dilataseră din cauza căldurii în apropiere de Eforie Nord şi exista pericolul deraierii garniturilor de tren în zona respectivă.

Directorul CFR Infrastructură Constanţa, Dorin Maer, a declarat că între Eforie Nord şi Ecluza Agigea şinele începuseră să se dilate pe o suprafaţă mică, iar pentru evitarea oricăror probleme specialiştii au decis să închidă linia până la remedierea defecţiunii.

Lucrătorii CFR au intervenit şi în aproximativ două ore au reuşit să rezolve tehnic problemele existente astfel încât trenurile să îşi poată continua drumul în condiţii de securitate.

Din cauza intervenţiilor, a fost afectat un tren care circula pe ruta Mangalia - Constanţa şi unul care se îndrepta de la Constanţa către Mangalia. Călătorii care mergeau către Constanţa au avut de aşteptat în apropiere de Eforie, iar trenul care urma să plece spre Mangalia a fost întors din drum şi a aşteptat în Gara Constanţa remedierea defecţiunii.

Directorul CFR Călători Constanţa, Gabriel Ţăranu, a afirmat că toţi călătorii care au dorit au primit înapoi contravaloarea biletului pe ruta Constanţa-Mangalia şi au putut pleca cu alte mijloace de transport spre sudul litoralului, dar au fost şi cazuri când oamenii au aşteptat remedierea defecţiunii în gară sau în tren.

În prezent, circulaţia feroviară pe ruta Constanţa - Mangalia se desfăşoară normal.

În municipiul Constanţa, termometrele indicau, joi după-amiază, peste 35 de grade Celsius.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici