Cantităţi uriaşe de substanţe folosite la dezinsecţii, confiscate într-o lună. Produse expirate la Blaj

Peste o tonă şi aproape 1.400 de litri de produse de protecţie a plantelor şi substanţe folosite la dezinsecţii au fost confiscate de poliţişti în urma unei acţiuni desfăşurate în ultima lună. La Blaj, judeţul Alba, s-au găsit produse expirate, puse la vânzare.

256 afișări
Imaginea articolului Cantităţi uriaşe de substanţe folosite la dezinsecţii, confiscate într-o lună. Produse expirate la Blaj

Sursa: Profimedia

IGPR anunţă că poliţiştii desfăşoară, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, la nivel naţional, o acţiune pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor şi al substanţelor utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

În perioada 21 noiembrie – 26 decembrie, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au verificat 1.968 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanţe utilizate pentru igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare (1.399) sau cu produse de protecţie a plantelor (569).

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 84 de fapte de natură penală.

Au fost dispuse măsuri de cercetare a 56 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni.

Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 214 kg. şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum şi 858,77 kg. şi 335,5 de litri de substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituţiile participante la acţiune 287 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 508.300 de lei.

Astfel de activităţi au fost desfăşurate şi în primul trimestru al anului 2019, urmând ca ele să se desfăşoară şi în perioada următoare.

De exemplu, în 6 decembrie, poliţiştii au verificat un punct de lucru al unei societăţi comerciale din oraşul Blaj şi au constatat că mai multe produse de protecţia plantelor, care erau expuse spre vânzare de către gestionară, aveau termenul de valabilitate expirat. Produsele au fost confiscate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici