Caricaturistul Ştefan Popa Popa's a pus „pe jar” oltenii. Ce a stârnit nemulţumirea edilului din Slatina/ Primăria Craiova vrea să retragă titlul de cetăţean de onoare

Primarul din Slatina, Emil Moţ, vrea să ceară Consiliului Local să îi retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului artistului Ştefan Popa Popa’s, pe motiv că acesta a spus despre olteni că sunt „ciurucuri”. Caricaturistul spune însă că s-a referit doar la cei care nu au cei şapte ani de acasă.

722 afişări
Imaginea articolului Caricaturistul Ştefan Popa Popa's a pus „pe jar” oltenii. Ce a stârnit nemulţumirea edilului din Slatina/ Primăria Craiova vrea să retragă titlul de cetăţean de onoare

Sursa FOTO: Ştefan Popa Popa's Facebook

Primarul Emil Moţ vrea să ceară Consiliului Local Slatina retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Slatina acordat artistului Ştefan Popa Popa’S pe motiv că a spus lucruri grave la adresa oltenilor, într-o emisiune la un post local. Primarul este supărat pentru că artistul i-a făcut pe olteni „ciurucuri".

„Constat cu foarte mare regret că anumite personalităţi ajung să derapeze mult în discursul public, gândesc în clişee şi preferă să gafeze decât să îşi recunoască o greşeală. De aceea, am ales să le solicit colegilor din Consiliul Local să-i retragă calitatea şi demnitatea de cetăţean de onoare al oraşului Slatina domnului Ştefan Popa Popa’S pentru lucrurile grave pe care le-a spuns la adresa oltenilor. Domnule Popas, nu meritaţi niciun fel de recunoştinţă din partea oraşului nostru şi în numele slătinenilor vă recomand să vă cereţi scuze public! Mândru că sunt slătinean, mândru că sunt oltean!", a scris, pe reţeaua de socializare, Emil Moţ, primarul oraşului Slatina.

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s spune însă că afirmaţia i-a fost scoasă din context şi că s-a referit doar la oltenii pe care i-a întâlnit în centrul Timişoarei, acolo unde a stat o săptămână şi a făcut gratuit caricaturi.

„Afirmaţia mea că oltenii sunt <ciurucuri> a fost scoasă din context. Eu am povestit (la un post tv local - n.r.) că am stat o săptămână în Timişoara, acolo unde am făcut gratuit caricaturi. Am spus că au venit să le fac caricaturi olteni care nu au spus <bună ziua> şi nu au cerut voie să se aşeze pe scaun, iar, la final, după ce au văzut caricatura nici măcar nu au spus <mulţumesc>. Îi auzeam în schimb cum stăteau la rând şi vorbeau cu <fusei>, <mă dusei>. Am vorbit despre acele persoane care nu au cei şapte ani de acasă", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s.

Artistul plastic a mai precizat că nu a intenţionat să jignească oltenii în general şi a subliniat că îi apreciază, dezvăluind că şi mama sa e olteancă şi că are şi prieteni olteni care stau în Banat.

„Şi Oltenia are oameni de valoare. Am prieteni scriitori din Oltenia care stau în Banat, pe care îi apreciez foarte mult, Sunt mulţi oameni de valoare şi în Oltenia. Şi mama mea este din Oltenia. Eu cred că nu au fost corect informaţi cei din judeţul Olt", a mai spus Ştefan Popa Popa's.

În prezent, caricaturistul este cetăţean de onoare în 26 de oraşe din ţară, unde a obţinut 100 de premii. Pe plan internaţional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Cita din Roma şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici (UNESCO), a creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură şi a publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea.

Şi Primăria Craiova vrea să retragă titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ştefan Popa Popa's

Caricaturistul Ştefan Popa Popas ar putea pierde şi titlul de cetăţean de onoare oferit de oraşul Craiova, după ce i-a numit pe olteni „ciurucuri”. Primarul din Craiova se alătură celui din Slatina, care a cerut Consiliului Local retragerea titlului.

Primăria Craiova a anunţat, luni, că propunerea de retragere a titlului caricaturistului Ştefan Popa Popa`s se va afla pe masa consilierilor locali la următoarea şedinţă, care va avea loc în data de 25 iulie.

Propunerea de retragere a titlului vine ca urmare a afirmaţiilor caricaturistului, despre care se spune că „au adus atingere imaginii Municipiului Craiova şi cetăţenilor săi”.

În comunicatul remis, luni, de Primăria Craiova, primarul oraşului, Mihail Genoiu, anunţă că va susţine retragerea titlului de cetăţean de onoare oferit caricaturistului Popa Popa's.

„Craiova a fost şi este, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante oraşe ale României, iar faptul că locuitorii acestui mare municipiu aleg să lucreze în alte regiuni demonstrează o bună pregătire în domeniile în care aceştia profesează. Astfel de declaraţii denigratoare, susţinute cu atâta vehemenţă în spaţiul public de domnul Ştefan Popa Popa's nu pot fi demne de o persoană cu înalte pretenţii culturale şi care este reprezentantul unui oraş cosmopolit cum este Timişoara, gestul dânsului fiind cu atât mai regretabil din postura sa de Cetăţean de Onoare al Municipiului Craiova. Odată ce a acceptat acest titlu în 2005, dl. Ştefan Popa Popa's a devenit la rândul dânsului un ambasador al oltenilor, al craiovenilor care i-au conferit această distincţie. În calitate de Primar al Municipiului Craiova, susţin iniţiativa consilierilor PSD şi a craiovenilor care au dezavuat gestul lui dezonorant în mediul online şi au cerut insistent retragerea titlului de Cetăţean de Onoare conferit domnului Ştefan Popa Popa's în anul 2005”, a transmis primarul Craiovei.

Caricaturistului Ştefan Popa Popa's i-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Craiovei în anul 2005.

Primarul din Slatina, Emil Moţ, a anunţat că vrea să ceară Consiliului Local să îi retragă titlul de cetăţean de onoare al oraşului artistului Ştefan Popa Popa’s, pe motiv că acesta a spus despre olteni că sunt „ciurucuri”. Caricaturistul spune însă că s-a referit doar la cei care nu au cei şapte ani de acasă.

„Constat cu foarte mare regret că anumite personalităţi ajung să derapeze mult în discursul public, gândesc în clişee şi preferă să gafeze decât să îşi recunoască o greşeală. De aceea, am ales să le solicit colegilor din Consiliul Local să-i retragă calitatea şi demnitatea de cetăţean de onoare al oraşului Slatina domnului Ştefan Popa Popa’S pentru lucrurile grave pe care le-a spuns la adresa oltenilor. Domnule Popas, nu meritaţi niciun fel de recunoştinţă din partea oraşului nostru şi în numele slătinenilor vă recomand să vă cereţi scuze public! Mândru că sunt slătinean, mândru că sunt oltean!", a scris, pe reţeaua de socializare, Emil Moţ, primarul oraşului Slatina.

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s spune însă că afirmaţia i-a fost scoasă din context şi că s-a referit doar la oltenii pe care i-a întâlnit în centrul Timişoarei, acolo unde a stat o săptămână şi a făcut gratuit caricaturi.

„Afirmaţia mea că oltenii sunt <ciurucuri> a fost scoasă din context. Eu am povestit (la un post tv local - n.r.) că am stat o săptămână în Timişoara, acolo unde am făcut gratuit caricaturi. Am spus că au venit să le fac caricaturi olteni care nu au spus <bună ziua> şi nu au cerut voie să se aşeze pe scaun, iar, la final, după ce au văzut caricatura nici măcar nu au spus <mulţumesc>. Îi auzeam în schimb cum stăteau la rând şi vorbeau cu <fusei>, <mă dusei>. Am vorbit despre acele persoane care nu au cei şapte ani de acasă", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, caricaturistul Ştefan Popa Popa’s.

Artistul plastic a mai precizat că nu a intenţionat să jignească oltenii în general şi a subliniat că îi apreciază, dezvăluind că şi mama sa e olteancă şi că are şi prieteni olteni care stau în Banat.

„Şi Oltenia are oameni de valoare. Am prieteni scriitori din Oltenia care stau în Banat, pe care îi apreciez foarte mult, Sunt mulţi oameni de valoare şi în Oltenia. Şi mama mea este din Oltenia. Eu cred că nu au fost corect informaţi cei din judeţul Olt", a mai spus Ştefan Popa Popa's.

În prezent, caricaturistul este cetăţean de onoare în 26 de oraşe din ţară, unde a obţinut 100 de premii. Pe plan internaţional a fost medaliat de 58 de ori. Este membru al Fundaţiei pentru Ştiinţă şi Arte a Academiei Cita din Roma şi membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici (UNESCO), a creat Academia Popa’s, şcoala românească de caricatură şi a publicat caricaturi în principalele ziare şi reviste din toată lumea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici