Video Casa de Pensii şi AMOFM au încheiat programul la timp, fără a fi necesară prelungirea

Casa de Pensii şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti au încheiat, miercuri, programul la timp, oamenii care realizează venituri de natură profesioanlă renunţând să mai stea la cozi după ce ministrul Mihai Şeitan a anunţat că termenul limită a fost prelungit.

184 afișări

La AMOFM, la ora 16.00 mai erau doar câteva persoane care depuneau declaraţiile aferente veniturilor de natură profesionale obţinute.

În aceste condiţii, directorul instituţiei, Adriana Iorga, a declarat pentru MEDIAFAX că a decis ca programul de lucru să se încheie ca într-o zi normală de lucru, la ora 16.30.

Ea a precizat că în ultimele zile AMOFM a fost luată cu asalt de oamenii panicaţi că nu vor reuşi să depună declaraţiile până în 25 august, termenul limită stabilit iniţial.

Potrivit directorului de la AMOFM, cea mai aglomerată zi a fost miercuri, când au fost primite aproximativ 6.000 de declaraţii.

Întrebată ce se va întâmpla cu persoanele care au completat greşit formularele, Adriana Iorga, a precizat că acestea vor fi refăcute.

Ea a amintit că persoanele care nu au făcut plata contribuţiei pentru şomaj şi nu au depus declaraţia, pot face acest lucru până în 31 august, prin poştă sau personal la sediul instituţiei. Pe site-ul AMOFM Bucureşti au fost postate toate informaţiile necesare şi contul în care pot fi viraţi banii.

La puţin timp după ora 16.30, şi la Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti uşile erau închise, reprezentantul firmei de pază precizând că programul va fi reluat joi, la ora 8.30.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, miercuri dimineaţă, că de zece ani în perioada 24-25 a fiecărei luni este aglomeraţie mare la casele de pensii şi la agenţiile de şomaj, doarece în această perioadă vin şi reprezentanţii firmelor care trebuie să depună documentele, iar, de obicei, toată lumea lasă pentru ultimele zile să facă acest lucru.

El a precizat că "lucrurile au fost puse la punct şi sunt ţinute sub control", programele de lucru fiind prelungite până la ora 18.00 - 19.00.

Ministrul Muncii a spus că persoanele care nu reuşesc să depună la timp declaraţiile aferente veniturilor din drepturi de autor nu vor fi penalizate, aceste documente putând fi depuse în toată această săptămână, iar neconcordanţele care se pot ivi pot fi refăcute.

Potrivit ministrului, "atacul din presă" potrivit căruia ar fi haos pentru efectuarea acestor plăţi este "nejustificat".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici