Câteva zeci de persoane au protestat în faţa restaurantului unde cinează liderii PPE - FOTO

Aproximativ 60 de persoane au protestat, marţi seară, în faţa unui restaurant din centrul Capitalei unde au luat cina liderii Partidului Popular European (PPE) veniţi la Bucureşti pentru congresul formaţiunii.

1055 afișări
Imaginea articolului Câteva zeci de persoane au protestat în faţa restaurantului unde cinează liderii PPE - FOTO

Câteva zeci de persoane protestează în faţa restaurantului unde cinează liderii PPE (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Participanţii la protest au venit cu pancarte pe care sunt scrise mesaje ca "Nu vrem guvernator, vrem preşedinte ales de popor", "Barosso, grande mafiosso".

Pe o altă pancartă au fost afişate o fotografie a lui Adolf Hitler, alături de una a cancelarului german Angela Merkel în care acesteia i-a fost desenată o mustaţă similară celei a liderului nazist, şi mesajul "Republica Europeană Hitlerkel".

Un alt mesaj afişat pe o pancartă este "Partidul Popular European, partid fascist"

Manifestanţii au scandat "Jos Băsescu!" şi "Merkel, România nu-i a ta!", iar la apariţia unui dispozitiv de jandarmi au început să strige "Jandarmeria, apără hoţia!".

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Băsescu figurează pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfăşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici