CC constată existenţa unui conflict juridic între ICCJ şi Executiv şi Legislativ

CC a constatat, miercuri, existenţa unui conflict de natură constituţională între ICCJ şi Legislativ şi Executiv, în cazul sesizării preşedintelui Băsescu referitoare la depăşirea atribuţiilor de către puterea judecătorească în privinţa sporurilor salariale pentru magistraţi şi personalul asimilat.

37 afișări
Imaginea articolului CC constată existenţa unui conflict juridic între ICCJ şi Executiv şi Legislativ

CC constată existenţa unui conflict juridic între ICCJ şi Executiv şi Legislativ

Curtea Constituţională (CC) s-a pronunţat, în şedinţa de miercuri, asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlament şi Guvern, pe de altă parte, cerere formulată de preşedintele Traian Băsescu în temeiul articolului 146 litera e din Constituţie.

"Cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Parlamentul României şi Guvernul României, pe de altă parte", potrivit deciziei Curţii Constituţionale.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de articolul 126 alineatul 3 din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de articolul 1 alineatul 4 din Constituţia României.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora", se mai arată în decizia CC.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici