CC respinge sesizarea AP privind procedura numirii judecătorilor anterior revizuirii Constituţiei

Curtea Constituţională a respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea Avocatului Poporului privind procedura numirii judecătorilor anterior revizuirii Constituţiei în 2003, AP reclamând că respectivii magistraţi nu ar beneficia de inamovibilitate, situaţie reclamată în procesul lui Adrian Năstase.

295 afișări
Imaginea articolului CC respinge sesizarea AP privind procedura numirii judecătorilor anterior revizuirii Constituţiei

CC respinge sesizarea AP privind procedura numirii judecătorilor anterior revizuirii Constituţiei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Judecătorii constituţionali au respins excepţia invocată de Avocatul Poporului referitoare la dispoziţiile articolului 69, alineatul (2), teza finală din Legea 92/1992 pentru organizarea judecătorească.

Curtea Constituţională a luat în discuţie, joi, sesizarea Avocatului Poporului referitor la modul în care au fost făcute numirile, promovările şi transferul în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

În sesizarea formulată de Avocatul Poporului s-a menţionat că judecătorii de la toate instanţele sunt numiţi în funcţie prin decret al preşedintelui ţării şi dobândesc, de la data numirii, inamovibilitate.

"În acest context, promovarea şi transferarea judecătorilor se poate face doar după actul numirii prin decret prezidenţial", se preciza într-un comunicat semnat de fostul avocat al poporului, Gheorghe Iancu (demis în 3 iulie).

În opinia Avocatului Poporului, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu ar putea numi judecători la ICCJ nici direct şi nici prin transfer sau promovare.

"Această concluzie, desprinsă din prevederile Constituţiei revizuite, a fost valabilă şi sub imperiul Constituţiei din 1991", spunea avocatul poporului.

Iancu solicitase şi CSM "reanalizarea modului în care au fost făcute numirile, promovările şi transferul în funcţia de judecător la ICCJ, având în vedere că este afectat dreptul cetăţenilor la un proces echitabil".

În 7 iunie, CSM arăta că, în perioada 1992-2004, "trecerea din funcţia de judecător în cea de procuror şi invers era asimilată transferului şi nu era condiţionată de emiterea unui decret de numire de către preşedintele României".

Odată cu abrogarea Legii 92/1992 şi intrarea în vigoare a Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, condiţiile şi instituţiile implicate în actele de numire corespunzătoare etapelor de traseu profesional şi carieră a magistraţilor sunt reglementate în Capitolul V - "Promovarea judecătorilor şi procurorilor şi numirea în funcţiile de conducere.

CSM a făcut aceste precizări după ce avocaţii din dosarul "Trofeul calităţii" au spus că unul dintre judecătorii din completul care l-a condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe fostul premier PSD Adrian Năstase nu a fost numit prin decret prezidenţial.

Concret, Ioana Bogdan a devenit judecător înainte de adoptarea legilor magistraţilor din 2004, ea fiind ulterior transferată la Direcţia Naţională Anticoripţie, iar în 2010 s-a întors în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţei şi Justiţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici