Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 29,3 grade Celsius, la Întorsura Buzăului

Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 29,3 grade Celsius, s-a înregistrat la Întorsura Buzăului şi în zona Comandău din judeţul Covasna.

37 afișări
Imaginea articolului Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 29,3 grade Celsius, la Întorsura Buzăului

Cea mai scăzută temperatură din ţară, minus 29,3 grade Celsius, la Întorsura Buzăului (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Staţiei de meteorologie de la Întorsura Buzăului, valorile de temperatură au coborât, marţi dimineaţă, până la minus 29,3 de grade Celsius în aer şi minus 31,2 grade Celsius la sol, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în ţară.

De asemenea, şi în zona comunei Comandău s-au înregistrat temperaturi foarte scăzute, termometrele indicând minus 29 de grade Celsius.

Ger a fost, marţi dimineaţă, în tot judeţul Covasna, minimele înregistrate fiind de minus 25 de grade Celsius la Sfântu Gheorghe, minus 24 de grade Celsius la Baraolt şi minus 23 de grade la Târgu Secuiesc.

Aceadta este a patra zi consecutiv cu valori sub minus 26 grade Celsius în judeţul Covasna.

În luna ianuarie, recordul în această zonă a fost înregistrat în 1963 şi 1990, când termometrele au arătat minus 35,5 grade Celsius. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată la Întorsura Buzăului a fost în februarie 2005, când în zonă erau minus 36 de grade Celsius.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici