Ceferiştii ameninţă cu blocarea trenurilor dacă li se reduc salariile cu 25%

Sindicatele din CFR ameninţă că vor bloca trenurile dacă se aplică măsura de reducere a salariilor cu 25% şi la companiile de stat, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu.

22 afişări
Imaginea articolului Ceferiştii ameninţă cu blocarea trenurilor dacă li se reduc salariile cu 25%

Ceferiştii ameninţă cu blocarea trenurilor dacă li se reduc salariile cu 25% (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Liderul sindical a spus că salariile angajaţiilor din CFR s-au redus deja în 2010 cu 26% faţă de 2009, până la sfârşitul acestui an urmând să fie disponibilizate peste 10.000 de persoane.

"Este inadmisibil ce se întâmplă, nu vom accepta încă o reducere a salariilor. Aşteptăm să apară ordonanţa de urgenţă, să vedem exact unde se duc banii economisiţi prin această reducere, dacă rămân la societăţile noastre pentru investiţii sau se duc în Fondul de solidaritate, aşa cum îl numeşte premierul. Vom bloca şi trenurile dacă este nevoie", a spus Măntescu.

Măntescu a precizat că sindicaliştii din CFR vor participa alături de cele cinci confederaţii la protestele anunţate.

Paisprezece societăţi şi companii din domeniul feroviar disponibilizează în acest an peste 10.000 de angajaţi. Cei mai mulţi salariaţi vor fi disponibilizaţi de la CFR Marfă (6.700), următoarele două companii în funcţie de numărul concedierilor fiind CFR Călători (1.100) şi SC Întreţinere şi Reparaţii Vagoane "CFR IRV" (800). La polul opus, compania cu numărul cel mai mic de salariaţi care ar urma să fie disponibilizaţi este SC "Sere şi Pepiniere" (15).

Liderii confederaţiilor sindicale consideră că reducerea salariilor cu 25% şi la angajaţii din companiile de stat reprezintă o încălcare a contractelor colective de muncă şi va duce la plecarea specialiştilor din aceste societăţi, iar măsura va scoate şi mai mulţi oameni în stradă.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, miercuri, că măsurile anunţate de autorităţi sunt "negândite, în disperare de cauză" şi parcă sunt făcute premeditat pentru a provoca şi mai mulţi oameni.

"Este o măsură aberantă, pentru că multe din aceste companii operează în mediul concurenţial. Această măsură va împinge salariaţii de bună calitate din aceste companii să plece, să se ducă la concurenţă, pentru că în niciun caz nu vor accepta să lucreze în aceste condiţii. Sunt oameni de foarte bună calitate, iar această decizie alterează şi mediul concurenţial, producând nişte distorsiuni în piaţă", a precizat Costin.

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, luni, după întâlnirea cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul, că se ia în calcul ca angajaţii din companiile la care statul este acţionar majoritar, cu un anumit nivel de venit, să plătească o taxă de solidaritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici