Cei care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să îşi facă testul pentru hepatita C

Persoanele care au primit sânge sau produse din sânge înainte de 1991 trebuie să facă testul pentru hepatita C, întrucât această investigaţie a fost introdusă abia în acel an, iar până atunci s-a vorbit despre "hepatită post-transfuzională", care în esenţă este acelaşi lucru, dar neconfirmat.

148 afișări
Imaginea articolului Cei care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să îşi facă testul pentru hepatita C

Cei care au primit sânge înainte de 1991 trebuie să îşi facă testul pentru hepatita C

Hepatita C se transmite prin transfuziile sanguine şi produsele din sânge. De aceea, persoanele care au primit sânge sau produse din sânge înainte de 1991 trebuie să-şi facă testul pentru hepatita C.

Testul pentru hepatită se face din anul 1991, de aceea exista înainte de această dată o "hepatită post-transfuzională", care în esenţă nu este altceva decât hepatită C, a explicat preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului şi şeful Centrului de Medicină Internă - Nefrologie al Institutului Clinic Fundeni, Mihai Voiculescu.

Potrivit medicului, tot din acel an se testează donatorii de sânge şi produsele din sânge, astfel că în prezent există o siguranţă relativă.

"Riscul de infecţie cu virusul hepatitei C în urma unei transfuzii este de unu la un milion. Siguranţă absolută nu există în nicio ţară din lume, din cauza aşa-numitei «ferestre de diagnostic» - timpul dintre infectare şi cea mai devreme posibilă determinare în sânge", a precizat Voiculescu.

O altă cale de trasmitere este prin utilizarea aparatului de bărbierit, a forfecuţei, periuţei de dinţi, boala putând fi transmisă când există sânge pe astfel de instrumente.

"De aceea aceste instrumente trebuie să fie personale, şi nu comune, eventual cele ale bolnavului să fie păstrate separat", a mai spus medicul.

Cele mai expuse persoane infectării cu virus hepatitic C sunt pacienţii care fac hemodializă (spălare de sânge, rinichi artificial), consumatorii de droguri prin folosirea în comun a acelor, deţinuţii, între care se găsesc mulţi dependenţi (12,5 la sută au hepatita C).

Potrivit medicului, dependenţii de droguri intravenoase şi pacienţii cu hemofilie au înregistrat adesea infecţii duble, fie cu virusul hepatitei B, fie cu cel al SIDA. La risc mai sunt şi angajaţii din sistemul sanitar care vin în contact cu sângele infectat.

Rata de risc de transmitere a hepatitei B de la mamă la făt este de 3- 5 la sută, în funcţie mai ales de viremia mamei. Transmiterea este posibilă în timpul celor nouă luni de sarcină, în timpul alăptării, dar şi la naştere.

Hepatita C se poate transmite şi pe cale sexuală. O altă grupă care prezintă risc de contaminare o reprezintă persoanele cu tatuaje şi piercing.

Dacă în urma efectuării analizelor de rutină sunt identificate valori crescute ale enzimelor hepatice, este recomandată efectuarea testelor specifice pentru hepatita C. Testul specific pentru diagnosticul de hepatita C constă în depistarea în sânge a anticorpilor anti-virus hepatita C (HCV-Ac).

Dacă nu apar anticorpi ai hepatitei C în sânge, atunci nu exista infecţie cu virusul HCV. Dacă în sânge apar anticorpi ai hepatitei C, aceasta înseamnă probabilitate mare de infectare cu virusul HCV şi sunt necesare teste suplimentare. Anticorpii pot lipsi în primele patru săptămâni după infectare la aproximativ 30 la sută dintre persoane. După trei luni de la infectare, anticorpii sunt detectaţi la 90 la sută din persoanele infectate.

Asociaţia Română pentru Studiul Ficatului (ARSF), împreună cu Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), marchează, marţi, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Hepatitei. Cele două asociaţii au derulat împreună în 2007 prima campanie naţională de educare, informare şi prevenţie a hHepatitei C, campanie intitulată "Află de C".

"Este important să vorbim despre hepatita C, pentru că România ocupă locul întâi în Europa ca număr total de cazuri, conform datelor de prevalenţă raportate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi locul patru ca rată a mortalităţii cauzate de afecţiunile hepatice - 44,5 decese la suta de mii de locuitori, în condiţiile în care media europeană este de 15 decese la suta de mii de locuitori", a mai spus Voiculescu.

În România sunt aproape 10 la sută din cele 12 milioane de persoane din Europa care se presupune că sunt infectate cu virusul hepatitei C.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici