Cele mai scumpe vile din Bucureşti, scoase la vânzare

Cele mai scumpe două vile din Bucureşti sunt scoase la vânzare de către proprietari la un preţ de şapte milioane de euro fiecare, una fiind amplasată în zona Victoriei, iar cealalată în Piaţa Romană.

939 afișări
Imaginea articolului Cele mai scumpe vile din Bucureşti, scoase la vânzare

Cele mai scumpe vile din Bucureşti, scoase la vânzare

Vila situată în zona Victoriei - General Bertherlot a fost construită în 1860, are 34 de camere, două etaje şi o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, iar cea din Piaţa Romană - Catargiu are 16 camere, 1.000 metri pătraţi şi un teren de 750 metri pătraţ, potrivit unui top realizat de MagazinulDeCase.ro în Bucureşti şi Ilfov.

Cu preţul cerut de proprietarii pe una dintre cele mai scumpe vile din Bucureşti pot fi achiziţionate următoarele două clasate în top.

Pe locul trei se află un imobil de opt camere din zona 13 Septembrie, cu o suprafaţă de 454 de metri pătraţi, distribuită pe parter şi etaj, plus un teren de 1.320 de metri pătraţi, listat la un preţ de 3,7 milioane de euro.

Următorul preţ este de 3,2 milioane de euro, sumă cerută pentru o vilă cu 22 de camere, situată lângă mănăstirea Caşin, cu suprafaţa de 748 metri pătraţi şi un teren de 400 metri pătraţi.

În judeţul Ilfov, cea mai scumpă vilă costă 2,99 milioane de euro, este situată în Băneasa, Dobrogeanu Gherea, şi are zece camere totalizând 1.010 metri pătraţi, plus un teren de 1.564 metri pătraţi.

Pe următorul loc este află o vilă în comuna Roşu, promovată la două milioane de euro, cu 35 de camere şi o suprafaţă de 1.000 metri pătraţi.

Poziţia a treia a fost adjudecată de o proprietate cu zece camere, cu un preţ de 1,7 milioane de euro, urmată de o altă vilă de 12 camere, scoasă la vânzare cu 1,5 milioane de euro, în zona Militari.

MagazinulDeCase.ro este un serviciu online de promovare a ofertelor provenite direct de la proprietari, în baza unui preţ fix, fără comision, lansat în 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici