Centură extinsă şi modernizată cu fonduri europene. Ce judeţ va beneficia de contractul evaluat la 28 de milioane de euro

Centura oraşului Galaţi va fi extinsă şi modernizată cu fonduri europene, după ce, miercuri, reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean au semnat contractul privind proiectarea şi executarea lucrării, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1896 afișări
Imaginea articolului Centură extinsă şi modernizată cu fonduri europene. Ce judeţ va beneficia de contractul evaluat la 28 de milioane de euro

Centura extinsă şi modernizată cu fonduri europene. Ce judeţ va beneficia de contractul evaluat la 28 de milioane de euro

Conform cifrelor prezentate de autorităţile locale, extinderea şi modernizarea drumului costă peste 28 de milioane de euro, cea mai mare parte a sumei reprezentând finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană.

Cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din oraşul Galaţi presupune reabilitarea şoselei pe o lungime de 10,5 km. După modernizare, drumul de centură al Galaţiului va avea patru benzi de circulaţie, un pod înălţat peste porţiunea cuprinsă între Talcioc şi blocurile ANL, trei sensuri giratorii, piste pentru biciclete, trotuare pentru pietoni şi iluminat public modern.

„Este un proiect foarte important pentru oraşul Galaţi, pentru gălăţeni şi pentru cei care trec prin zonă. Am reuşit să atragem fonduri europene şi vom face o şosea modernă, cu patru benzi de circulaţie. În prezent, drumul este foarte aglomerat, îl extindem şi îl modernizăm. În plus, construim un pod peste porţiunea cuprinsă între Talcioc şi blocurile ANL, care va scurta distanţa parcursă de şoferi şi va îndepărta camioanele de blocuri. La final, drumul va fi modern, va avea piste pentru biciclete, iluminat modern, sensuri giratorii. Şi pentru că am fost întrebat, vreau să precizez că investiţia nu presupune renunţarea la proiectul de circa 250 de milioane de euro, privind realizarea unui inel ocolitor al oraşului Galaţi pe traseul Giurgiuleşti-Brateş-Sat Costi-Sat Traian”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Termenul de finalizare a lucrării de modernizare a centurii oraşului Galaţi este anul 2022.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici