Prima pagină » Social » Charlie Ottley încă aşteaptă cetăţenia română, la cinci ani de la depunerea dosarului

Charlie Ottley încă aşteaptă cetăţenia română, la cinci ani de la depunerea dosarului

Charlie Ottley, documentarist britanic şi promotor al României, încă aşteaptă cetăţenia română, la cinci ani de la depunerea dosarului. Recent, el a vizitat Ministerul Economiei, unde a discutat proiecte comune de promovare a ţării noastre în 2026.
Charlie Ottley încă aşteaptă cetăţenia română, la cinci ani de la depunerea dosarului
Sursa foto: Mediafax Foto
Gabriel Pecheanu
12 sept. 2025, 17:35, Social

Celebrul documentarist britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru promovarea României prin seria „Flavours of Romania”, a vizitat recent Ministerul Economiei, ocazie cu care a discutat despre proiectele viitoare de promovare a ţării noastre, anunţă ministrul Radu Miruţă.

El a lăudat contribuţia lui Ottley, subliniind că turismul românesc nu a avut niciodată un ambasador mai eficient.

Totodată, a ieşit la iveală că, după ce a primit titlul de cetăţean de onoare al Braşovului în urmă cu cinci ani, Ottley a depus şi dosarul pentru cetăţenia română, care, însă, se află încă în aşteptare, blocat în hăţişul birocratic.