Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier produs pe centura de est a Ploieştiului

Cinci persoane au fost grav rănite, luni după-amiază, într-un accident rutier produs pe şoseaua de centură din zona de est a oraşului Ploieşti, patru dintre victime ajungând la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Ploieşti, iar o a cincea a fost dusă cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală.

3 afișări
Imaginea articolului Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier produs pe centura de est a Ploieştiului

Cinci persoane grav rănite într-un accident rutier produs pe centura de est a Ploieştiului

Potrivit martorilor, şoferul unui autoturism Renault, un bărbat în vârstă de 30 de ani din Ploieşti, a depăşit un Matiz şi a intrat cu maşina într-un autoturism Opel Astra care venea din sens opus, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În impactul extrem de violent, cele două autoturisme au acroşat şi Matizul, iar cinci persoane aflate în cele trei maşini au fost grav rănite. Patru dintre acestea, şoferiţa Matizului şi trei persoane aflate în Opelul care circula regulamentar, au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Ploieşti, cu multiple traumatisme şi fracturi, iar şoferul care a provocat accidentul, aflat în stare gravă, a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Bucureşti.

În urma accidentului circulaţia pe centura de est a Ploieştiului a fost blocată timp de o oră şi jumătate pe ambele sensuri de mers.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici