Cine sunt organizatorii protestului din Piaţa Victoriei din 10 august 2019. Unul dintre ei, Tommy Tomescu, un dentist român stabilit în Londra

„Diaspora pentru România”, cea care a cerut autorizaţie pentru mitingul din 10 august, este reprezentată de Tommy Tomescu, un dentist român stabilit în Londra. Anul trecut, aceeaşi asociaţie a cerut autorizaţie, dar s-a retras cu câteva zile înainte de mitingul violent din faţa Guvernului.

6612 afișări
Imaginea articolului Cine sunt organizatorii protestului din Piaţa Victoriei din 10 august 2019. Unul dintre ei, Tommy Tomescu, un dentist român stabilit în Londra

Cine sunt organizatorii protestului din Piaţa Victoriei

„Diaspora pentru România” este un grup de acţiune civică constituit din cetăţeni români din Diaspora dar şi din România, se arată pe site-ul organizaţiei. “Identificând problemele Diasporei vom găsi soluţii acestora, în acelaşi timp realizînd o largă coeziune a Diasporei”, menţionează sursa citată.

Una dintre acţiunile în care membrii „Diaspora pentru România” sunt implicaţi acum este „Mitingul Diasporei” planificat pentru azi 10 august. Anul trecut, reprezentanţii „Diaspora pentru România” au cerut autorizaţie pentru mitingul din Piaţa Victoriei, dedicat Diasporei, însă s-au retras chiar înainte de manifestaţie spunând că reprezentanţii primăriei nu le-au dat asigurări suficiente că protestatarii sunt în siguranţă.

TITLURILE ZILEI

În data de 8 Ianuarie 2019, reprezentantul Grupului Diaspora Pentru România Tommy Tomescu a discutat cu Comisia de Ordine Publică din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti posibilele condiţii de aprobare a mitingului Diasporei din 10 august 2019, în contextul violenţelor din 2018.

Conform sursei citate, persoană responsabilă cu conducerea adunării publice ‘’Mitingul Diasporei’’ este Dr Tommy Tomescu, DMD – Londra, Marea Britanie.
Organizator pentru cei din ţară: Claudiu Mărginean, Asociaţia CLAUDIU (Cei Lasaţi Acasă Urmează Drumul Iminentei Uitări) – Cluj, România.
Coordonatorul programului privind Votul si Sectiile de Vot din Diaspora: Gabriel Ursescu - Stockholm, Suedia.

Tomy Tomescu a studiat şi s-a calificat ca dentist în Bucureşti. În 2007, pe vremea când era încă student, a lucrat în Marea Britanie în construcţii şi curăţenie.

În anul 2010, a revenit în Marea Britanie şi a început să lucreze ca asistent de stomatologie până în momentul în care Colegiul Medicilor Dentişti din Marea Britanie a procesat documentele de recunoaştere a calificării ca medic dentist.

Din aprilie 2011, Tomescu munceşte ca dentist în Londra şi a înfiinţat o asociaţie a dentiştilor români pentru cei aproximativ 400 de medici stomatologi care lucrează în Marea Britanie.

Este copreşedinte al Asociaţiei împotriva Discriminării Românilor şi Bulgarilor şi preşedintele Particului Europenilor, formaţiune politică pe care a înfiinţat-o în 2014 pentru a apăra interesele imigranţilor din Europa Centrală şi de Est.

În 2014, Tommy Tomescu anunţa că depune plângere la secţia de poliţie împotriva lui Nigel Farage pentru că acesta a declarat că nu trebuie să existe români pe strada lui.

“Urmăresc evenimentele din România şi diaspora neezitând să iau atitudine împotriva oricărui politician sau reprezentant care ar trebui să ţină cont în permanenţă de respectarea cetăţenilor şi a legilor ţării. Sunt implicat în mod activ în viaţa cetăţenilor români aflaţi în diaspora şi voi continua să fiu, indiferent de schimbările care pot avea loc pe parcurs”, îşi face Tomy Tomescu prezentarea pe un site.

Taguri:
mitng,
tomescu,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici