Circa 3.000 de angajaţi din sistemul de asistenţă socială vor fi disponibilizaţi

Aproximativ 3.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţi din unităţile de asistenţă socială în urma aplicării standardelor de cost în sistem, prin care se va realiza o reducere de 37% faţă de alocările bugetare din 2009, respectiv o economie de peste 350 milioane lei, a decis, miercuri, Guvernul.

103 afişări
Imaginea articolului Circa 3.000 de angajaţi din sistemul de asistenţă socială vor fi disponibilizaţi

Circa 3.000 de angajaţi din sistemul de asistenţă socială vor fi disponibilizaţi (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Dintr-un total de aproximativ 32.000 de persoane care lucreazăîn acest sistem - al protecţiei copilului, persoanelor cu handicapşi vârstnicilor - circa 3.000 de persoane vor fi disponibilizate,întrucât standardul de cost prevede un număr mai mic de persoane.Asta înseamnă şi o reducere de cheltuieli anuale în 2010 faţă de2009", a declarat ministrul Muncii, Mihai Şeitan.

Acesta a arătat că în ceea ce priveşte protecţia copiilor estevorba de o reducere de circa 26% a fondurilor bugetare,reprezentând 317 milioane de lei mai puţin în 2010 faţă de 2009, deo reducere de 8% (36,6 milioane de lei) în ceea ce priveştepersoanele de handicap şi de o reducere cu 3% (3,69 milioane lei)în ceea ce priveşte persoanele vârstnice.

Mihai Şeitan a mai arătat că se încearcă creşterea calităţiiserviciilor din aceste instituţii sociale, prin ridicarea graduluide specializare a personalului care lucrează în aceste unităţi,ţinta stabilită fiind de 60% personal specializat în centrele de zişi 80% personal specializat în centrele rezidenţiale.

Şeitan a mai precizat că standardele de cost vor fi aplicateîncepând cu publicatea hotărârii de guvern în Monitorul Oficial,iar Ministerul Muncii va trebui să elaboreze instrucţiunile şicriteriile de disponibilzare

"Imediat după ce această hotărâre apare, în circa 5 zile,instrucţiunile vor apărea şi vom putea începe disponibilizările. Nuse va face totul într-o zi", a spus Şeitan.

În domeniul protecţiei copiilor, standardele de cost au foststabilite de Executiv la 20.896 lei pe an pentru un copil aflat înplasament, 13.931 lei pe an /per copil pentru doi copii şi la11.014 lei pe an /per copil pentru 3 copii.

Pentru serviciile destinate copiilor cu dizabilităţiplasaţi la asistenţi maternali, standardele de cost suntde 24.452 lei anul pentru un copil şi de 17.486 lei pe an /percopil pentru doi sau mai mulţi copii.

Pentru serviciile destinate copiilor cu HIV/SIDA plasaţila asistenţi maternali standardele de cost au foststabilite la 28.467 lei anual pentru un copil, 21.501 lei pe an/per copil pentru doi sau mai mulţi copii.

Pentru centrele maternale standardele de cost sunt de 31.756 leian pentru un copil, 28.868 lei pe an /per copil pentru doi copii şide 27.904 lei pe an /per copil pentru 3 copii.

În Centrul de îngrijire şi asistenţă persoane adulte cu handicap(CIA), standardul de cost va fi de 23.164 lei anual pentru fiecarebeneficiar, în Centrul de Recuperare şi Reabilitare Persoane cuHandicap (CRRPH)- de 24.423 lei anual, în Centrul de Recuperare şiReabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) standardul va fi de 26.163 leianual, în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională (CITO)-18.692 lei pe an, în Centrul Pilot de Recuperare şi Reabilitare(CPRR)- 26.915 lei pe an, iar în Centrul de Pregătire pentru oviaţă independentă (CPVI)- 21.578 lei anual.

În cazul centrelor de Criză (violenţa în familie) standardul decost va fi de 13.291 lei annual, în centrele de zi- 13.088 lei pean, iar în centrele ambulatorii de recuperare- 4.992 anual pentrufiecare beneficiar.

În Căminele pentru persoane vârstnice standardul de cost va fide 16.926 lei anual pe beneficiar.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici