Circa 300 de români, blocaţi pe aeroportul Hurghada (Egipt)

Aproximativ 300 de cetăţeni români care şi-au petrecut vacanţa în staţiunea egipteană Hurghada sunt blocaţi, de marţi dimineaţă, în aeroportul din această localitate, întrucât aeronava care urma sa îi aducă la Cluj-Napoca nu a decolat, din cauza unor probleme între compania aeriană şi autorităţi.

378 afişări
Imaginea articolului Circa 300 de români, blocaţi pe aeroportul Hurghada (Egipt)

Circa 300 de români, blocaţi pe aeroportul Hurghada (Egipt)

"Tatăl meu trebuia să se întoarcă marţi din vacanţă, cu un avion al unei companii tunisiene cu destinaţia Cluj-Napoca. Ca şi celorlalţi aproximativ 300 români care voiau să revină în ţară, i s-a explicat că există un conflict între autorităţile egiptene şi tunisieni, astfel că avionul nu va decola", a declarat fiul unui român blocat la Hurghada, orădeanul Ştefan Şerban.

Potrivit acestuia, în momentul când mai mulţi cetăţeni români s-au adresat telefonic Ambasadei României la Cairo, pentru a afla amănunte despre presupusul conflict dintre autorităţile egiptene şi compania tunisiană, funcţionarii diplomatici le-au spus să revină în cursul zilei următoare, deoarece programul de lucru al Ambasadei pe ziua de marţi a luat sfârşit.

"Tatăl meu m-a sunat ca să ceară ajutor în ţară, deoarece la Ambasada României li s-a spus că programul de lucru s-a încheiat la ora 12.00", a declarat Ştefan Şerban.

Tânărul, student la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, a afirmat că nu este prima oară când personalul Ambasadei României de la Cairo dă dovadă de neglijenţă ori de neprofesionalism.

"Cu doi ani în urmă, când m-am aflat în Egipt, chiar ambasadorul a apelat la serviciile mele de traducător, deoarece un student egiptean a încercat să dialogheze cu el, iar domnia sa nu cunoştea nici limba arabă, nici limba engleză", a spus Şerban.

Orădeanul afirmă că tatăl său i-a cerut să informeze presa şi autorităţile din ţară, pentru că personalul Ambasadei de la Cairo nu este dispus să intervină nici măcar pentru a-i informa pe cetăţenii români din aeroportul de la Hurghada asupra situaţiei de acolo.

Pe de altă parte, un reprezentant al firmei de turism Kartago Tours din Cluj-Napoca a declarat, marţi seară, că, din câte a aflat, companiei aeriene Koral Blue i s-a suspendat licenţa de zbor, iar aeronava care trebuia să ajungă în România nu mai poate părăsi Egiptul.

"S-a suspendat licenţa de zbor pentru Koral Blue, iar avionul nu poate pleca din Egipt. Căutăm o altă aeronavă care să opereze acest zbor, dar nu ştim dacă asta se va întâmpla la noapte sau mâine dimineaţă", a spus reprezentantul Kartago Tours.

Aproximativ o sută de turişti din mai multe judeţe ale ţării aşteaptă, de marţi dimineaţă, pe Aeroportul din Cluj-Napoca, deoarece cursa charter a companiei Koral Blue, care trebuia să plece la ora 10.25 spre staţiunea Hurghada (Egipt), avea întârziere. Turiştii aflaţi pe Aeroportul Cluj-Napoca vor primi cazare la hotel în noaptea de marţi spre miercuri şi o masă.

Directorul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, David Ciceo, a declarat, la rândul său, că s-a primit din partea companiei doar explicaţia că întârzierea are la bază "motive comerciale".

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj, Mircea Radu, a precizat că, dacă se vor primi sesizări din partea pasagerilor faţă de această întârziere, instituţia va verifica situaţia şi va aplica sancţiuni.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici