Circulaţia pe autostrada Soarelui, reluată după nouă ore şi jumătate de blocaj

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că marţi, în jurul orei 14.30, a fost reluată circulaţia rutieră pe segmentul Feteşti - Drajna al Autostrăzii Soarelui, după nouă ore şi jumătate de la producerea accidentului care a blocat traficul.

122 afișări
Imaginea articolului Circulaţia pe autostrada Soarelui, reluată după nouă ore şi jumătate de blocaj

Circulaţia pe autostrada Soarelui, reluată după nouă ore şi jumătate de blocaj (Imagine: Mediafax Foto)

Pe Autostrada Bucureşti-Constanţa a fost oprit oprit la kilometrul 116, pe sensul către Capitală, din cauza producerii, în jurul orei 5.00, a unui accident de circulaţie în care au fost implicate un autotir şi o autocisternă.

Din cauza nepăstrării unei distanţe laterale corespunzătoare în mers, vehiculele s-au lovit, iar cisterna s-a fisurat şi o mare cantitate de motorină a curs pe suprafaţa carosabilă, spune sursa citată.

Pentru siguranţă, Poliţia Rutieră a luat măsura întreruperii traficului şi devierii acestuia pe DN 3B, de la Feteşti până la Drajna, cu reintrare pe autostradă în această localitate.

La faţa locului au sosit echipaje de pompieri şi ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România care desfăşoară activităţi de curăţare a carosabilului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici