Circulaţia pe DN4, DN7 şi pe Centura Capitalei, îngreunată de transporturi agabaritice

Circulaţia pe DN4, în judeţul Ilfov, şi pe Centura Capitalei va fi îngreunată, miercuri, din cauza unui utilaj agabaritic cu o lăţime de nouă metri, transportul urmând să tranziteze şi Autostrada Bucureşti-Piteşti, informează Centrul Infotrafic.

1 afișare
Imaginea articolului Circulaţia pe DN4, DN7 şi pe Centura Capitalei, îngreunată de transporturi agabaritice

Imagine din arhiva MEDIAFAX FOTO

"În jurul orei 9.00, pe DN4, de la kilometrul 20 va porni spre Drumul Naţional Centura Bucureşti un utilaj agabaritic cu o lăţime de nouă metri, care va îngreuna, iar în unele zone va bloca circulaţia. De pe Centura Capitalei, transportul îşi va continua călătoria pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti", se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Transportul agabaritic a plecat din Călăraşi şi se deplasează pe DN4, urmând să ajungă în cursul zilei pe Centura Capitalei.

Şoferii sunt rugaţi să respecte semnalele echipajelor de poliţie care însoţesc transportul agabaritic.

Un alt utilaj agabaritic va pleca, miercuri, în jurul orei 9.30, din municipiul Piteşti către judeţul Vâlcea. Din cauză că utilajul are o lăţime de zece metri, circulaţia pe DN7 va fi îngreunată şi în unele zone blocată.

Transportul agabaritic a plecat de la Ploieşti şi a tranzitat, marţi noaptea, nordul Capitalei. După ce a mers pe DN1, utilajul agabaritic a ajuns la Casa Presei Libere, prin cartierul Bucureştii Noi, apoi a tranzitat Chitila, ajungând, miercuri dimineaţă, la Piteşti.

Destinaţia utilajului este Târgu Jiu, motiv pentru care poliţia a avertizat asupra impedimentelor în circulaţie pe care le va genera acest transport, aparţinând firmei "Marius Gabriel Transport".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici