Circulaţie îngreunată în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, din cauza zăpezii

Circulaţia este îngreunată, marţi dimineaţă, pe drumurile din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj, din cauza ninsorilor căzute în cursul nopţii de luni spre marţi, probleme fiind înregistrate în muncipiul Baia Mare, pe DN 1C între judeţele Sălaj şi Maramureş şi pe E81 Zalău-Cluj-Napoca.

177 afișări
Imaginea articolului Circulaţie îngreunată în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, din cauza zăpezii

Circulaţie îngreunată în Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, din cauza zăpezii (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

În Maramureş, ninsorile abundente căzute în ultimele cinci ore, în special în partea de sud a judeţului, au făcut ca toate drumurile să fie acoperite de un strat de zăpadă cu o grosime între doi şi trei centimetri.

Şeful Secţiei Maramureş de la Drumuri Naţionale, Mircea Pop, a declarat, marţi, că două tir-uri nu au putut înainta, în cursul nopţii de luni spre marţi, pe DN 18, în Pasul Gutâi, din cauza zăpezii de pe carosabil şi a faptului că nu erau echipate de iarnă, fiind tractate de utilaje ale drumarilor.

Pop a spus însă că nu au existat blocaje în trafic.

Potrivit sursei citate, drumurile naţionale din Maramureş sunt deschise, dar şoferii trebuie să fie atenţi pentru că prognozele meteo indică ninsori pentru ziua de marţi, iar drumarii vor fi împiedicaţi astfel să menţină drumurile curăţate.

Probleme s-au înregistrat, marţi dimineaţă, şi în municipiul Baia Mare, unde s-a depus un strat nou de zăpadă de circa 25 de centimetri, în doar câteva ore, iar firma care asigură deszăpezirea nu a făcut faţă situaţiei.

Directorul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Baia Mare, Vasile Barbul, a declarat că s-a acţionat cu utilaje de când a început să ningă, dar nu este mulţumit de modul în care s-a făcut deszăpezirea.

"Am ţinut legătura cu firma Rosal încă de aseară (luni seara – n.r.), de când am avut semnale că începe să ningă. Ei au ieşit cu toate utilajele, dar a nins abundent şi nu au putut să facă faţă. Nu sunt mulţumit, dar sper ca până cel târziu la ora 10.00 să reuşim să curăţăm toate arterele principale şi apoi să putem intra şi în cartiere. Am mobilizat inclusiv angajaţii unei alte firme, care să facă şi curăţare manuală a intersecţiilor şi a staţiilor de autobuz", a declarat Barbul.

Ninsori abundente s-au semnalat şi în zona Cavnic, din Maramureş, unde, în câteva ore, stratul nou de zăpadă a măsurat 45 de centimetri, continuând să ningă.

Tiberiu Tulics, inginer şef în cadrul societăţii Drumuri Poduri Maramureş, a declarat că acele 52 de utilaje cu care s-a acţionat nu au fost suficiente pentru deszăpezirea drumurilor judeţene.

Şi în Bistriţa-Năsăud, circulaţia este îngreunată după ce toată noaptea de luni spre marţi a nins, iar în unele zone de munte zăpada s-a depus într-un strat consistent, de peste 20 de centimetri.

Dispecerul de serviciu de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud a informat, marţi dimineaţă, că cel mai mult a nins la Valea Mare, la poalele Munţilor Rodnei, unde au căzut 6,7 litri/metru pătrat. Cel mai consistent strat de zăpadă este însă la Piatra Fântânele, de 24 de centimetri.

Potrivit dispecerului de serviciu al Secţiei Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Cluj, pe toate drumurile naţionale s-a intervenit, în cursul nopţii de luni spre marţi, cu utilaje de deszăpezire întrucât a nins abundent, iar pe alocuri s-a depus zăpadă pe carosabil.

DN 17, în Pasul Tihuţa, este acoperit de zăpadă, iar în zonă continuă să ningă. Drumarii au aruncat pe şosea sute de tone de antiderapant şi continuă să intervină pentru a evita blocajele rutiere.

Traficul rutier se desfăşoară cu greutate şi pe drumurile din judeţul Sălaj, situaţia cea mai dificilă fiind pe culmea Mesteacănului - DN 1C, care face legătura între judeţele Sălaj şi Maramureş. În zona Răstoci-Mesteacăn ninge de mai bine de zece ore, iar stratul de zăpadă măsoară, la marginea carosabilului, 40-50 de centimetri.

Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Zalău, Mircea Crişan, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că deşi în zonă sunt mobilizate utilaje cu lamă şi care împrăştie material antiderapant, carosabilul nu poate fi menţinut "la negru" continuu, din cauza ninsorii abundente care nu se opreşte.

"A început să ningă de ieri (luni - n.r.) şi o ţine aşa de peste zece ore. Cel mai mult a nins în zona Răstoci-Mesteacăn, la marginea carosabilului stratul de zăpadă depus este de 40-50 de centimetri. Avem multe utilaje mobilizate aici, mai ales pe culmea Mesteacăn, care este dificilă. Numai că, deşi curăţă maşinile, cum trec ele, zăpada se aşterne iar, pentru că ninge continuu", a declarat şeful SDN Zalău.

Potrivit acestuia, autovehiculele nu pot urca pe culmea Mesteacăn, pentru a trece din Sălaj în Maramureş, dacă nu sunt echipate cu cauciuri de iarnă şi lanţuri.

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate şi pe drumul european E81, care face legătura între Cluj-Napoca şi Zalău, tronsonul cel mai greu de abordat, de 14 kilometri, fiind pe culmea muntelui Meseş.

"Ninge şi în această parte a Sălajului, astfel că utilajele asigură menţinerea carosabilului la negru pe drumul E81, care face legătura între Cluj-Napoca şi Zalău. Pe culmea muntelui Meseş este cel mai greu de urcat şi, dacă va fi nevoie, ne-am înţeles cu IPJ Sălaj să tragem maşinile pe margine, până când utilajele vor reuşi să cureţe şoseaua", a spus Crişan.

Acesta a subliniat că, dacă situaţia o va cere, tir-urile şi maşinile de mare tonaj vor fi redirecţionate, la fel ca săptămâna trecută, pe ruta ocolitoare Românaşi-Jibou- Zalău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici