Ciurchea: Medicii pot cumpăra liste de pacienţi de la colegi, pacientul nu este obligat să accepte

Medicii de familie pot cumpăra liste de pacienţi de la colegi care au renunţat la acestea, dar pacientul nu este obligat să accepte transferul, a declarat, luni, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

615 afișări
Imaginea articolului Ciurchea: Medicii pot cumpăra liste de pacienţi de la colegi, pacientul nu este obligat să accepte

Ciurchea: Medicii pot cumpăra liste de pacienţi de la colegi, pacientul nu este obligat să accepte (Imagine: HEPTA)

Noul proiect al Contractului cadru privind acordarea asistenţei medicale prevede, printre altele, reducerea obligaţiei privind numărul de pacienţi, respectiv minim 800 pe lista unui medic de familie. Acest proiect dă dreptul medicilor tineri să intre în contract cu casele de asigurări de sănătate şi dacă au mai puţine persoane înscrise pe listă, a spus preşedintele CNAS.

"Sigur, un medic poate avea şi doi pacienţi, dar nu poate raporta 2.000 de servicii medicale. Vreau să fac precizarea că pacientul nu este obligat să accepte transferul la un alt medic, el este liber să-şi aleagă medicul de familie pe care şi-l doreşte", a adăugat preşedintele CNAS.

Vasile Ciurchea a mai spus că medicul care are deja pe listă 2.000 de pacienţi nu va fi afectat de noile reglementări.

"Actualele liste de pacienţi nu vor fi afectate. Medicul care are 2.000 sau mai mulţi pacienţi pe listă nu va avea nicio problemă în continuare, nu este obligat să-şi micşoreze lista, îi poate păstra pe toţi. Reglementările transformă piaţa de servicii medicale într-o piaţă liberă, ne gândim la pacienţi", a mai spus Ciurchea.

Potrivit proiectului noului Contract cadru privind acordarea asistenţei medicale, medicii de familie pot încheia contract de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate indiferent de numărul peroanelor înscrise pe listele proprii.

În prezent, limita minimă este de 800 de persoane înscrise în mediul urban, iar în mediul rural se stabileşte pe unităţi administrativ-teritoriale sau zone urbane, de către o comisie formată din reprezentanţi ai caselor de asigurări de sănătate şi ai direcţiilor de sănătate publică, ai colegiilor teritoriale ale medicilor, ai patronatului judeţean al medicilor de familie şi ai asociaţiei profesionale judeţene a medicilor de familie. Comisia stabilea şi numărul necesar de medici de familie ce puteau intra în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.

Prin noile reglementări au fost eliminate şi prevederile referitoare la numărul optim de 1.800 de persoane înscrise pe lista unui medic de familie.

Medicul de familie nou-venit într-o localitate care încheie convenţie de furnizare de servicii medicale pentru trei luni, considerată necesară pentru întocmirea listei, la finalul acestei perioade încheie contract de furnizare de servicii medicale pentru lista pe care şi-a constituit-o până la data încheierii contractului. În urma desfiinţării comisiei, stabilirea zonelor, a localităţilor deficitare din punctul de vedere al existenţei medicilor de familie se face de către reprezentanţii casei de asigurări de sănătate şi ai direcţiei de sănătate publică.

Schimbarea medicului de familie se va face doar pe baza cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi a cererii de înscriere prin transfer, conform modelului şi condiţiilor prevăzute în norme.

Fondul trimestrial luat în calcul la stabilirea valorii definitive a unui punct per capita, respectiv per serviciu medical se determină astfel: din fondul aferent asistenţei medicale primare pentru trimestrul respectiv se scade venitul cabinetelor medicale în care îşi desfăşoară activitatea medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, pentru o perioadă de trei luni, timp în care medicul de familie are încheiată o convenţie de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, şi se repartizează 20 la sută pentru plata per capita şi 80 la sută pentru plata per serviciu. În prezent, plata este 50 la sută per capita şi 50 la sută per serviciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici