CNAIR: Posibile întreruperi ale serviciului de emitere rovinietă şi peaj

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, marţi noaptea, sunt posibile întreruperi ale serviciului de emitere rovinietă şi peaj.

95 afișări
Imaginea articolului CNAIR: Posibile întreruperi ale serviciului de emitere rovinietă şi peaj

CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că de marţi de la ora 23.00 până miercuri la ora 1.00 există posibilitatea ca activitatea de emitere a rovinietelor şi peajelor, în punctele de distribuţie aparţinând OMV Petrom să se desfăşoare cu întreruperi, ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă ale sistemului informatic propriu al distribuitorului.

În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeste achitarea rovinietei/peajului în aceste puncte, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele prin intermediul portalului www.erovinieta.ro, a aplicaţiei mobile etarife, în punctele de distribuţie ale celorlalţi distribuitori autorizaţi sau prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici