Coadă de camioane la vama Nădlac

Sute de TIR-uri aşteptau, marţi, să iasă din România prin vama arădeană Nădlac, coada întinzându-se pe o distanţă de peste zece kilometri pe DN 7, unde este blocată complet o bandă de circulaţie, după ce traficul greu a fost interzis Ungaria duminică şi luni.

61 afișări
Imaginea articolului Coadă de camioane la vama Nădlac

Coadă de camioane la vama Nădlac (Imagine: Mediafax Foto)

Graniţele Ungariei s-au deschis pentru TIR-uri abia luni seară, la ora 23.00, după două zile de interdicţie impusă de autorităţile statului vecin cu ocazia sărbătoririi Rusaliilor.

Până la miezul nopţii de luni spre marţi, sute de TIR-uri erau deja adunate în apropierea oraşului Nădlac. Accesul camioanelor în oraş a fost oprit de autorităţi, pentru a nu paraliza complet traficul, astfel că şoferii au aşteptat pe DN 7, TIR-urile blocând complet una din benzile de circulaţie.

Marţi dimineaţă, grănicerii arădeni lucrau la capacitate maximă pe sensul de ieşire din ţară, pe două benzi dedicate automarfarelor.

Pentru a preîntâmpina creşterea timpilor mari de aşteptare la traficul de marfă, în special, la autocamioane, conducerea IJPF Arad a luat măsuri pentru realizarea unui control de frontieră eficient şi fluent.

Patrule mobile de poliţişti au acţionat pe DN 7 între Nădlac şi Arad, atât pentru fluidizarea traficului, cât şi pentru prevenirea unor conflicte între şoferi, care izbucnesc adesea pentru că unii dintre camionagii nu aşteaptă la rând şi intră în faţă în speranţa că ajung mai repede la controlul de frontieră.

Cozile de camioane la intrarea în Ungaria sunt specifice sfârşitului de săptămână şi de sărbători, când pe teritoriul ţării vecine nu este permisă circulaţia vehiculelor de mare tonaj.

La sfârşitul săptămânii trecute, interdicţia a fost impusă duminică şi luni, nu sâmbătă şi duminică, pentru a se sărbători două zile Rusaliile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici