Comisia specială a admis opt decizii de restituire a unor imobile pentru culte

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile a aprobat opt decizii de restituire în natură a unor imobile revendicate de culte religioase din judeţele Braşov, Constanţa, Sibiu, Covasna, Galaţi şi Mureş, se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

382 afișări
Imaginea articolului Comisia specială a admis opt decizii de restituire a unor imobile pentru culte

Comisia specială a admis opt decizii de restituire a unor imobile pentru culte (Imagine: Narcis Pop/Mediafax Foto)

Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor minorităţilor naţionale din România s-a întrunit luni şi a aprobat emiterea a opt decizii de restituire în natură a unor imobile revendicate de cultele religioase, respectiv: Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Bod, satul Bod, judeţul Braşov (două decizii), Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Parohia Adormirea Maicii Domnului II Constanţa, Parohia Reformată Ocna Sibiului, judeţul Sibiu, Parohia Reformată Malnaş, comuna Malnaş, judeţul Covasna, Parohia Ortodoxă Română Mavromol - municipiul Galaţi şi Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Saschiz, comuna Saschiz, judeţul Mureş.

De asemenea, comisia a decis amânarea emiterii deciziilor de restituire în natură în cazul a patru dosare, în care se solicită imobile pentru care cultului solicitant îi revine obligaţia, conform articolului 45 din Legea nr. 165/2013, de a menţine afectaţiunea de interes public pentru o perioadă de zece ani (şcoli, instituţii de învăţământ şi de cultură).

"Rediscutarea acestor dosare va avea loc într-o şedinţă viitoare, după stabilirea prin hotărâre de guvern a imobilelor pentru care se va impune obligativitatea arătată mai sus", se arată în comunicatul transmis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

De asemenea, în 23 de dosare, comisia specială a aprobat propunerea de acordare de măsuri compensatorii către culte, aceste dosare urmând să fie transmise Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care va emite decizii de compensare, conform Legii nr. 165/2013.

Totodată, comisia a respins cererile formulate în 37 de dosare şi s-a luat act de renunţarea la 36 cereri de retrocedare, ca urmare a solicitărilor formulate de culte.

"Referitor la revendicările formulate de minorităţi, comisia specială a hotărât acordarea de măsuri compensatorii în patru dosare şi a respins cererile formulate în 20 de dosare. Membrii comisiei au luat act de renunţarea la 52 de cereri de retrocedare, ca urmare a solicitărilor depuse de organizaţiile minorităţilor", se mai arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici