Comisiile de buget au acceptat un amendament privind Fondul naţional unic de asigurări de sănătate

Cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale bugetului fondului naţional unic de asigurări naţionale de sănătate ar putea depăşi 3% din sumele colectate cu cheltuielile aferente implementării cardului naţional, potrivit unui amendament adoptat, sâmbătă seara, de comisiile de buget.

23 afișări
Imaginea articolului Comisiile de buget au acceptat un amendament privind Fondul naţional unic de asigurări de sănătate

Comisiile de buget au acceptat un amendament privind Fondul naţional unic de asigurări de sănătate (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Amendamentul, propus de deputatul UDMR Petru Lakatos, a fost adoptat cu unanimitate de voturi, la dezbaterea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Secretarul de stat Adrian Streinu Cercel, care a reprezentat ordonatorul principal de credite cu acceptul comisiilor pentru buget, a arătat în cadrul dezbaterilor că bugetul Casei, mai mic faţă de anul 2009, va pune probleme în cursul anului 2010.

"La Ministerul Sănătăţii avem o serie de prioprităţi care sunt legate de cheltuielile de funcţionare. Problemele care or să apară probleme cu medicamente compensate şi gratuităţile, respectiv cu farmaciile cu circuit deschis", a opinat secretarul de stat.

În ceea ce priveşte bugetul Ministerului Sănătăţii, care a fost adoptat de parlamentari cu un număr de patru amendamente ce nu prespun suplimentări de fonduri, ci reaşezări în cadrul diferitelor capitole, Streinu-Cercel a apreciat că va crea probleme în ceea ce priveşte programele de sănătate.

"Avem probleme legate de programele de sănătate. Suma care a fost alocată programelor de sănătate, de 500 de milioane, prin intervenţia Ministerului de Finanţe, a fost mutată, prin transfer, la Casa Naţională de Aasigurări de Ssănătate şi, practic, suntem descoperiţi la programele de sănătate", a menţionat el.

Membrii comisiilor reunite pentru buget au adoptat bugetul Sănătăţii, care este de 4.191.554 mii lei, cu 6,06 la sută mai mare faţă de anul 2009.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici