Prima pagină » Social » Compania de Drumuri a anunţat că este gata macheta autostrăzii Ploieşti-Buzău

Compania de Drumuri a anunţat că este gata macheta autostrăzii Ploieşti-Buzău

Compania de Drumuri a anunţat că este gata macheta autostrăzii Ploieşti-Buzău
Petru Mazilu
16 feb. 2021, 17:32, Social

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au anunţat pe Facebook că specialiştii au realizat macheta sectorului de autostrada Ploieşti – Buzău. Cu ajutorul machetei, vor fi luate deciziile finale privind realizarea proiectului, au precizat cei de la CNAIR.

„Prestatorul a realizat modelarea interactivă 3D pentru Autostrada Ploieşti – Buzău. Aceasta are ca scop prezentarea şi vizualizarea soluţiilor proiectate precum şi asigurarea unui nivel ridicat al preciziei privind suprafaţa de teren necesară a fi expropriată, lucrările de artă proiectate, precum şi soluţiile de consolidare necesare. În unele cazuri modelarea 3D poate conduce la clarificarea constructibilităţii soluţiilor propuse, iar aceasta va fi utilizată în cadrul etapei de avizare a documentaţiei aferente Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Ploieşti – Buzău”, au anunţat reprezentanţii CNAIR.

Autostrada Ploieşti-Buzău va avea aproximativ 63 de kilometri. Conform planului, lucrarea ar putea fi deschisă la mijlocul acestui an, va ţine doi ani şi va costa peste 12 milioane de lei. Şoseaua va fi un sector din viitoarea autostradă A7, Ploieşti-Paşcani-Siret, care va lega Capitala de Moldova.